septembrie – octombrie – noiembrie

Ah, uite cum ploua inca din prima zi de toamna”, mi-a spus el, zgribulindu-se sub geaca subtire din piele neagra.
Nici nu mi-am dat seama, de una singura, ca e 1 septembrie. Am ratat prilejul de a trece in jurnal patetisme repetate de-atatea ori, cu inima acoperita de umbra ta. Nu, de data asta lasa-mi inima in pace, s-o bata toate vanturile si s-o stropeasca toate ploile si toate rotile de masini murdare, trecand grabite prin balti in care plutesc chistoace de tigari.
Nu-mi mai trebuie nici macar frunzele galbejite care sa ma acopere, ca pe un cadavru putrezit in mijlocul padurii, pe care criminalul n-a mai avut putere sau chef sa-l ingroape.
Vreau sa-mi las inima asa, sa se zbarceasca o data cu iarba, sa cada pe asfalt si sa pocneasca a castana prea coapta, rupandu-se in doua, in noua, in nouazeci si noua de bucati de miez moale si acrisor.
Vreau s-o acopere zapada, sa faca pipi pe ea un caine beteag de-un picior, sa o amusine o pisica tarcata si mult prea slaba, sa miroasa a fructe zaharisite, sa fie stalcita sub talpi lustruite si nesimtitoare, sa devina translucida si palpaitoare, ca sa-mi pot citi in ea viitorul.
Vreau sa uit de ea, sa ma prefac c-am pierdut-o si nu stiu s-o regasesc. Si-apoi sa descopar, primavara, ca a dat muguri deodata cu teii. S-o iau in casa si s-o strang in piept, s-o las sa-si intinda radacinile si sa ma umple de frunze. Sa-mi curga prin vene seva si sa ma hranesc doar prin fotosinteza.