cut!

“So much of what I see reminds me of something I read in a book, when shouldn’t it be the other way around?”
Pun filmul pe pauza si merg in bucatarie sa fumez o tigara. Sunetul pe care-l scoate bricheta cand o aprind si-apoi o trantesc pe tejghea mi-e atat de familiar. Expir incet fumul si simt camera atintita asupra mea. In spate, regizorul imi sopteste disperat indicatii, dar nu pot sa-l inteleg. Si, de fapt, ia sa se mai duca dracu’, nu vreau sa-l mai bag in seama.
Cateodata, viata mea e un film cu buget redus, in care joc fara sa stiu prea bine cum. La sfarsit, vor monta toate scenele si-l vor trimite la Sundance. N-o sa fiu acolo sa ridic premiul, voi fi prea ocupata sa aleg muzica pentru inmormantare.
E atat de simplu sa faci o lista cu toate bunurile si proprietatile, stabilind cum si cui vor fi impartite. Dar gandurile mele cui o sa le las? Cum voi reusi sa-mi impart noptile nedormite? De ce nu pot lasa mostenire indragostelile mele prostesti?
Ah, sufleorul imi sopteste ca oricum n-ar avea nimeni nevoie de ele. Poate c-ar multumi c-un zambet stramb, m-ar injura in gand si le-ar arunca in primul tomberon de gunoi din drumul spre casa. Cine naiba are nevoie de-asa ceva?
Dar pana atunci, am un rol de jucat. Atat doar c-am ratacit scenariul pe undeva si-acum totul e improvizatie. Sper sa nu-si dea cineva seama si sa ratez Oscarul din cauza asta.
Imi mai aprind o tigara – mi se pare ca prima scena n-a iesit prea bine. Dubla 2.