I feel like a character in a Woody Allen movie.

Rade prea mult si vorbeste prea tare. Parul ii miroase tot timpul a fum si uita mereu sa-si calce tricourile.
Se scoala foarte greu dimineata si e dependenta de cofeina. E bufonul grupului si nu mai poate scapa de acest rol, desi l-ar ceda cu placere. Isi frage mainile cu trosnete infundate si plange din nimicuri.
Se trezeste povestind amintiri penibile unor oameni pe care abia i-a cunoscut si apoi ii pare rau si cauta butonul de “rewind”. Vede nenumarate barne in multi ochi de culori diferite, dar stie ca cea mai groasa-i a ei. Citeste mult si degeaba, caci nu tine minte mai nimic. Incurca mereu visele cu realitatea si poarta conversatii imaginare, pline de savoare, cum nu i-au iesit de fapt niciodata. Stie cate putin din toate si nimic bine. Isi face planuri pe care nu le indeplineste niciodata si ingrasa intotdeauna porcul in Ajun. E lenesa si tipicara, un oximoron umblator. Se ia la tranta cu ego-ul ei in fiecare zi, dar castiga arareori. Ii e frica de intuneric, de spatii inguste si inchise, de telefoane, de oameni si de ea insasi.

O urasc.