asculta-ma si lasa-ma sa strig

Te-ai recunoaste oare daca te-ai vedea prin ochii mei?
Chiar daca vad ceva ce nu exista decat in mine, asta nu inseamna ca e mai putin real.
Cum nu ma recunosc eu in unele poze… si refuz cu incapatanare sa-mi fac autoportrete, fie ele si imaginate.
Fotografia ca forma de a descoperi.
Daca mi-e dor de ceva, il fac. Nu mai vreau sa ma intreb daca e bine sau rau sau foloseste la ceva, daca demonstrez ceva cu asta. Sa demonstrez ce? Imi cantaresc insa dorul bine inainte, il masor pe toate partile si-l cuprind.
We have to dig deep, not someone else…
Ganduri pe care mi-e frica sa le duc pana la capat. Capatul poate fi o prapastie sau un varf. Un adanc presarat cu pietre ascutite sau un apus pe deasupra norilor.
But I’m scared of what I might love – tell me, is there no other way?
Nu, nu e, stiu macar atat.
Dar drumu-i inca greu si nu gasesc copaci cu scoarta insemnata, nici indicatoare cu stanga sau dreapta. L-am dat insa jos pe cel cu “accesul interzis”.
What about living without established frontiers?
Intotdeauna m-a fascinat cum, doar prin simpla trecere a timpului, diferentele insurmontabile se dizolva, iar imposibilul devine probabil.