joi, 10.04
Pentru ca astazi mi-am uitat inelele acasa, simt ca mi-am pierdut echilibrul si mainile mele zburda oricum au chef, fara sa le pot stapani.
In fiecare zi port cate un inel pe fiecare mana si greutatea lor parca ma ajuta sa-mi fac loc in lume.
Inelele-mi netezesc gandurile, caci le-am legat fiecare capat de cate unul. Asa, cu un nod dublu strans in jurul cercului de pe mana stanga, gandul se intinde frumos printre muschii si venele bratului, ocoleste umarul, imi inconjoara capul intr-o bucla si coboara lin spre mana dreapta, unde e priponit de celalalt inel cu un nod chirurgical.
Azi gandurile-mi sunt incalcite si tepoase, nu mai e nimic sa le ancoreze, sa le struneasca si sa le aranjeze fortat.
Mainile mele sunt dezbracate si degetele se uita mirate unele la altele, fara furou sau machiaj.
Dezechilibrul se raspandeste rapid, de la unghii catre buric si glezne si-atunci uit sa pasesc drept. Mersul mi-e tremurat si pleoapele ingrijorate. Ma intreb daca oamenii cu gleznele groase sunt mai cu picioarele pe pamant. Si oare cum si-au invatat cei fara inele degetele sa danseze? Dar gandurile sa sada cuminti si sa nu rascoleasca totul in calea lor?
Azi nu am puncte de sprijin, nici certitudini, nici raspunsuri corecte. Azi am doar iubiri prea mari si niciun brau argintat care sa le ingradeasca.