porcusorul zen

Iata, dragilor, ca m-am hotarat sa vi-l prezint pe cel mai bun prieten de-al meu de la birou, porcusorul zen.

El imi suporta toate hachitele, ca doar de-aia-i zen, ca sa ramana calm atunci cand pe mine ma apuca dracii. Suntem ca sacul si peticul: cand eu injur, el zambeste. Cand eu dau cu pumnu-n tastatura, el bate step din piciorusele lui rotunde si verzi. De fapt, cred ca ne-ntelegem atat de bine pentru ca el e yin, iar eu yang, reincarnarea porcusorului isteric. Porc la porc trage, ce sa zic.

El imi sustine cu mandrie toate deciziile si informatiile pe care nu mai am loc sa le stochez printre neuroni – e un fel de calendar, carnetel cu “Nu uita” si agenda in care-mi notez citate din clasici in viata, toate la un loc.

Si, pentru ca m-am hotarat sa vi-l arat, trebuia sa-i dau si un nume, ca sa se poate prezenta si el ca omu’ (sau, ma rog, ca porcu’) atunci cand ii fac cunostinta.
Ar fi putut sa-l cheme Franz, pentru ca vine din orasul lui Kafka, dar suna prea nemteste si militaros, cand el e boem si nici nu l-ar incapea uniforma.
As fi putut sa-l botez Pompiliu, dar suna prea pompos.
As fi putut sa-i spun Ghenadie sau Gherasim, pentru ca cele mai comune nume pentru cei din specia lui incep cu Gh.

Dar nu, intr-un final m-am hotarat: el o sa fie Porcusorul Prajitura. Pai cum de ce? Pentru ca e roz in dungi, asa, ca o prajitura cu glazura cu multe E-uri, din aia de-ti face cu ochiul din vitrina cofetariei, dar dup-aia se dovedeste cam dulce si-o lasi pe jumatate mancata in farfurie. Pentru ca-mi plac prajiturile de orice fel, fie ele chiar si prea dulci. Pentru ca pot sa-l prescurtez PP (a nu se confunda cu Pepe). Pentru ca e peltic si pasnic.

Nota: Accept si sugestii, daca vi se pare ca aveti stofa de botezator de animale din lemn.