bine ca in Romania nu poti obtine permis de port-arma

Moutona: eu vreau sa subliniez
Moutona: futimea vietii
oompa: ah, asta e destul de evidenta incat sa nu mai necesite alte sublinieri
oompa: ii urasc pe toti
oompa: am decretat
Moutona: si eu!
Moutona: ma gandeam astazi
Moutona: ca diferenta dintre mine la piatra si mine aici
Moutona: e ca niciodata nu mi-am dorit mai mult decat acum sa am o pusca
oompa: ah, si eu
oompa: dar la mine nu e nici o diferenta
oompa: e o linie continua care duce la acest apogeu
oompa: violent

Deci e clar. Ii urasc pe toti (si nu, tu nu constitui o exceptie).
Ii urasc pe toti cei care nu ma iubesc, tocmai din acest motiv.
Ii urasc si pe cei care ma iubesc, pentru ca nu ma iubesc suficient (tot ce e mai putin de infinit e insuficient. In orice caz, prefixul “in” e omniprezent).
Ii urasc pe cei care vorbesc in parabole, incercand sa-si acopere goliciunea si sa ma faca sa ma simt vinovata pentru ca eu sunt cea care nu accede la adevar.
Ii urasc pe cei care-mi pun etichete in frunte sau in locurile mai putin vizibile (si de unde se pot dezlipi mai greu) cu usurinta cu care si-ar aprinde o tigara.
Ii urasc si pe cei care pretind ca nu fac asta, ci ca ma inteleg si-mi vorbesc despre realitatile care ma definesc (tot timpul imi vine sa-i intreb: “Nu zau?”).
Ii urasc pe cei pentru care nu exist decat prin forta imprejurarilor.
Ii urasc pe cei pentru care nu exist decat in anumite conditii, pe care le indeplinesc mult prea rar.
Ii urasc pe cei care-mi neaga dreptul de a simti toate astea, pozand in reincarnari ale Maicii Tereza si-ale lui Mahatma Ghandi (despre care oricum n-am o parere prea buna). Si de-asta urasc si mai mult.