- cica doua saptamani de lipsa inseamna curata sinucidere bloggeristica; testez acum aceasta teorie. Mie-mi pare ca inca mai misc, dar prezenta semnelor vitale este inselatoare.
- contrar opiniei personale de mai an, se poate trai si fara bloglines. 500 de insemnari trimise direct in neant, cu o simpla bifare de “mark all as read”. Mai ca-mi pare rau, daca n-as sti mai multe.
- notasem cate ceva pe un plic sifonat. Atat de sifonat, incat a ajuns la gunoi, odata cu bruma de inspiratie pe care-o purta. Acolo-i era si locul, s-ar putea zice.
Sa incerc sa refac traseul acestor doua saptamani care-au trecut de parca nici nu le-am asteptat vreodata:
- farmacia Timofte
- in Piatra Neamt traieste avocata Petrescu Avida, ciudata reincarnare a anagramei lui Dali
- magazinul “24 de ore trec repede” e in plina restructurare; vitrinele ii sunt acoperite de hartie de impachetat ingalbenita
- exista si satul Band, precum si unul al carui nume nu mi-l mai amintesc, dar in care locuiesc, semne ale fortunei, vreo 40 de berze. Oricum, am vazut berze in toate pozitiile si ipostazele, sa-mi ajunga pe post de amulete pentru vreo 4 ani de-acum incolo
- Scarisoara, in care era sa-mi rup gatul acum vreo 18 ani si de care-mi aduceam aminte doar nebulos si inspaimantator (asa cum pareau probabil toate lucrurile de la inaltimea varstei), nu mi-a mai lasat deloc sentimentul de fund al Pamantului. Au disparut si lumanarile aprinse pentru cei care s-au aventurat unde n-ar fi trebuit si-au alunecat intre peretele de stanca si masa de gheata, singura imagine pe care o pastram, ca un fel de bau-bau mult mai palpabil. Mi-am adus prinosul: un snop nu prea estetic de julitori in cot, ca sa pot folosit la propriu expresia “ma doare in…”
- orasul de bastina imi pare aproape de coma: mai totul se inchide, se desfiinteaza si se demoleaza. Nimic nou si bun in acelasi timp. Oras in care oamenii dorm ca ciupercile, umed si vegetal. Parca i-a vrajit cineva, ca-n “Frumoasa din padurea adormita”.
- Fitzgerald e foarte potrivit de citit in vacanta. Totul sta in amanunte: fraze ca “Invitatia la petrecerea domnisoarei Myra St. Claire si-a petrecut dimineata in buzunarul vestonului, unde a stat in contact fizic intens cu o bucatica prafuita de biscuit cu unt de arahide” sau “scaunul sculptat Louis XIV, in care nu putea sedea nimeni mai mult de cinci minute fara sa sufere o dislocare a vertebrelor – Tom pretindea ca asta se intampla din cauza ca sedeai in poala fantomei marchizei de Montespan” nu mai sunt de gasit in romanele de astazi (ma gandesc acum exclusiv la tinerii prozatori, “viitorul literaturii romane”). Si nu cred ca-i din cauza faptului ca personajele contemporane nu mai poarta vestoane si nu mai au scaune Louis XIV
- pizzeria Verona, cu sloganul “Traim intr-o lume in care iti ajunge pizza la usa mai repede decat politia.” Mmmm-okey.