Printre chitantele din portofel, citatul asta:
“Niciodata nu simtisem atat de clar ca relatiile umane se nasc, evolueaza si pier in modul cel mai determinist si ineluctabil cu putinta, ca miscarile unui sistem planetar, si ca era absurd si inutil sa sper ca le-as putea modifica, oricat de putin, cursul”.
Intotdeauna m-am luptat cu morile de vant. Daca e ceva la care ma pricep, e asta. Sau alta, la fel de nefolositoare. Dar hai sa nu mai gandesc atat de pragmatic, in termeni de “foloseste sau nu la ceva”.
Oricum, Houellebecq se pare ca a inteles ceva ce mie imi scapa, in sensul in care refuz evidentele (deci nu e “nu pot”, ci “nu vreau”).
Am nevoie oare sa-mi fabric un Tyler Durden care sa-mi urle-n urechi “Stop trying to control everything and just let go! LET GO!”?
Cand m-am lovit cel mai puternic de chestia asta, de zadarnicia tuturor incercarilor mele de a schimba cursul lucrurilor, alergam cu toate puterile spre zid, sperand ca voi fi mai tare decat el. N-am fost, iar izbitura mi-a sfaramat toate oasele, care s-au sudat apoi stramb, modificandu-mi mersul si respiratia.
O incapatanare in care persist – ca doar de-aia se cheama asa, in-capatanare, e infipta adanc in capatana si n-am clesti atat de puternici incat sa o smulg de acolo.
Cu cat te agati mai mult de ceva, cu cat iti infigi mai tare unghiile si dintii, cu atat mai repede va veni clipa in care-ti va scapa. Noua lege a lui Murphy.
Simt ca n-am invatat inca ce trebuia.
Hooverphonic – Eden
ambitia pare mai folositoare. ciudat loc sa pastrezi citate.
Da, sunt o persoana plina de surprize
Ambitia poate fi uneori la fel de inutila ca incapatanarea. Important e sa-ti dai seama cand, iar eu n-am ajuns inca la subtilitatea de a face astfel de distinctii.
asa ai o gramada de subiecte pt blog. s-ar putea sa fie atunci cand te lovesti de zid.
Eu cred in forta curativa a unui ‘let go’ brutal, care sa nu tina de nenumarate demersuri de disecare, motivare si autoconvingere; unul care sa apese pe nervi si care sa smulga cu el intregul tesut iradiat, mai mult inconstient decat premeditat. Caci determinismul despre care vorbeste citatul ne scapa, imi scapa la randu-mi, de unde nevoia de a raspunde neluand in calcul circumstantele, intr-un mod in care sa nu simti izbiturile. Desi deformarea cred ca, inevitabil, survine si aici.