Cum voi fi la 30 de ani?
La mai mult de atat nici nu indraznesc sa ma gandesc, e un prag atat de solid si de inspaimantator ca dincolo de el nu poate fi decat haul.
Groaza mea de oameni batrani si de imbatranire in general, care m-a facut sa vibrez atat de puternic citind “Posibilitatea unei insule”, scrisa de un om care avea totusi, pe atunci, aproape 50 de ani.
Destructurare din toate punctele de vedere. Carnea care se lasa si aproape ca-mi miroase a putrefactia ce va urma. De consecintele pe plan cognitiv nici nu mai pomenesc.
Daca ma iei pe nepregatite, iti spun ca am mai putini ani decat scrie in buletin. Cand citesc cate-o stire despre cineva de 19-20 de ani, imi vine sa zic “Aha, cat mine”, pana-mi dau seama ca nu-mi iese numaratoarea. Poate pentru ca nici nu ma simt fundamental diferita fata de acum cativa ani. Desi, da, cunosc teoria cu “tu in prezent nu esti acelasi cu tu de acum cateva secunde” si, pana rostesti asta, deja te-ai mai schimbat.
Chiar si pragul asta imi pare atat de indepartat. Precum linia orizontului, pe care n-o atingi de fapt niciodata, indiferent cat ai pasi in directia ei. Mi-am setat ca termen de lasat de fumat aceasta teribila schimbare de prefix, crezand, intr-un mod absurd, ca n-o sa fie cazul.
Cum ma rog cateodata sa n-ajung sa imbatranesc, sa se intample ceva, orice, ca sa ma scape de toate astea. De-asta nici nu pot intelege toate strategiile care sa te ajute sa “duci o viata lunga”. Cine dracu’ isi doreste cu adevarat sa bata recordul de longevitate? 122 de ani, din care, mai bine de jumatate, ca om batran, asteptandu-si moartea. O tortura cumplita, traind ca intr-o carapace de care nu poti scapa. Carcasa se descompune in jurul tau si singura speranta e sa dai in mintea copiilor inainte de asta, ca sa nu mai stii ce ti se intampla.
30 de ani pare atat de departe. Si sper doar sa nu ma amagesc cu ideea asta, ca am destul timp sa fac aia si ailalta, sa mai invat, sa mai traiesc si sa ma trezesc apoi ca nu stiu unde s-au dus anii.
Din “cea mai tanara din grup” incep, incet-incet, sa ma transform in cea mai in varsta. In niciuna dintre ipostaze n-am simtit diferenta, in plus sau in minus. Sunt oameni pe care-i cunosc de ani de zile, cu care beau sarbatorind o zi de nastere sau alta, dar despre care nu stiu niciodata cat implinesc de fapt, pentru ca nu m-a interesat vreodata cat ne desparte, ci cat ne apropie.
Si dedicatia de pe carte: “sa-ti amintesti ca la 40 de ani avem ceva important de discutat”. Habar nu mai am ce. Oricum, pana atunci, mai e de trecut un infinit.
Ce mişto e postul ăsta.
Ciudat e că şi eu am uitat câţi ani am din ziua când am împlinit 20 de ani. Trebuie să fac calcule interminabile ca să îmi dau seama câţi anu am de fapt şi în contextele oficiale e destul de enervent. În rest nu îmi pasă
Asa ma trezesc si eu din cand in cand – mai ales cand lumea asteapta lucruri de la mine, iar eu le zic mereu ca sunt tanara si ca mai am atata de copilarit, invatat, trait iresponsabil – inchid apoi gura si realizez privind stramb ca au trecut prea multi ani de cand se asteptau sa fiu iresponsabila.
N-am inteles nici eu niciodata (si probabil ca nici nu voi intelege) de ce vor oamenii sa traiasca mult, sa imbatraneasca, sa miroasa a mort.
cu chestia asta mi-ai asigurat o paine la serviciu, iti dau detalii cand ne vedem!
eu am 28 acum si ma sperie foarte tare gandul de 30. mai ales ca din grupul meu de prieteni eu sunt urmatorul…
nu inventeaza dreaq astia ceva sa putem trai vreo 400 de ani si sa incepem sa imbatranim la 399??
cand ajung in fatza oglinzii arunc pe furis cate o privire – imi spun ca data urmatoare o sa ma privesc cu adevarat si o sa spun tot. o sa imi spun tot ce e de spus- macar mie insumi. si totusi constat cu oarecare mirare ca data urmatoare nu a venit inca , desi astept momentul. nu pot sa spun ca nu-l astept. pana atunci am intrat in deriva ajungand din nou pe taramuri imaginare- acolo unde nimic nu se schimba niciodata. eh.. poate ca sunt un pic nesincer..
..
..
si uite-asa creste traficul!