Caut aprobare, caut aprobare, n-o declar nula.
Futu-i aprobarea ma-sii, ca m-am saturat!
Ce dracu’, fiecare e un potential parinte caruia trebuie sa-i intru in gratii?
Azi mi-e teribil de frica sa nu fiu ca Plath, care scria, la 20 de ani (nu ca varsta ar avea vreo importanta), “How can you be so many women to so many people, oh you strange girl?”. Si sa traga concluzia vreunul sau altul, analizandu-mi viata, ca “she was a woman of many masks, someone who felt it necessary to reveal only facets of herself in any given situation, social or professional. I never saw her show her real self to anybody – except, perhaps, in the last three months of her life.”
S-a sinucis la 30 de ani. Sa anihilezi pragul pasind peste cel mai mare dintre toate.
Nu cred in oamenii carora nu le-a trecut nici macar o data gandul prin cap.
- Te definesti prin ceea ce cred oamenii despre tine?
- …Da.
- Stii ca asta nu-i sanatos, nu?
- …Da.
- Pai si atunci nu o mai face.
- …Mmm…bine.
Ok, si acum ce urmeaza? Nimic, doar aceleasi intrebari si aceleasi raspunsuri, mereu si mereu. Mai du-te si-n pizda ma-tii, imi venea sa zic.
Sunt politicoasa, m-am abtinut. Dar ma satur cateodata si de fatarniciile astea. Ca si de pudibonzii care-si feresc ochii si se prefac ca nu stiu, nu cunosc, n-au auzit.
Prefer carnivorii, fie ei metaforici. Sa nu ne negam originile, zic. Dintr-o pizda ne tragem cu totii, hai sa nu ne amagim cu ideea ca ne-a adus o barza imaculata intr-un cosulet impletit sau, mai rau, ca ne-am ivit din explozia inflacarata a intalnirii ovulului cu spermatozoidul, atinsi de Duhul Sfant.
Eu cine dracu’ mai sunt, in aceste conditii?
Experimente:
- “imi lasa impresia unuia care pare bolnavicios de timid, dar cand e in mediul lui devine cel mai spurcat la gura”
- “o framantare pe care pot sa o cunosc. impartasesc des aceleasi sentimente. si probabil ca multa lume face asta”
Cate capete, atatea pareri. A ta?
da, ceilalti sunt facuti din ziduri. o singura fereastra, mica de tot, cu gratii bineinteles. trebuie sa le intri in gratii ca sa fii primit dincolo de ziduri si de fereastra cu gratii. e un imperativ mare in toti ochii si in toate cuvintele “nu-i sanatos, nu?” incepand de la a scrie cu litera mare la inceput de propozitie si pana la teroarea permanenta de a nu te face de ras, de a nu parea nebun sau altfel in ochii celorlalti, ai majoritatii tacute…
am vazut un catelus pe care l mancau viermii (era la marginea trotuarului, atat de discret incat nu l vedea aproape nimeni; o prezenta atat de discreta in viata, simetrica in moarte). era vara, evident, anotimpul putrefactiei si al concediilor la mare. o imagine suficient de puternica incat sa mi treaca orice gand de suicid. cred ca are legatura cu ce spuneai.
pppfffuuu. asta e parerea mea, si e de bine.
pe mine a ajuns sa ma intereseze doar aprobarea unor oameni care ma intereseaza CU ADEVARAT. si imi place cine sunt cand sunt cu ei. probabil se intampla ca aia sa fie baza sau aproape de baza a ceea ce sunt eu si pana la urma cumva de aia au ajuns sa ma intereseze cu adevarat oamenii aia. ca au scos asta la suprafata.