it’s better to burn out than to fade away

Ma mir si eu cateodata, ca un copil prost, cum pot sa rad un pachet in 3 ore si, altadata, sa fumez doar doua tigari toata ziua, si alea scremute mai mult din inertie.

Sunt mai mult vizuala decat auditiva – si nu, asta nu se contrazice deloc cu toata muzica pe care-o ascult si cu nevoia aproape fiziologica de a avea castile infipte in urechi de fiecare data cand pasesc dincolo de prag.
Nu uit ce vad, dar uit adesea ce aud. Rad prosteste la aceeasi povestire care-mi pare mereu noua si ma mai si burzuluiesc, printre hohote: “De ce nu mi-ai zis pana acum?”
Nu-nteleg ce-mi spui daca nu ma uit la tine, de-asta n-am putut niciodata sa trag cu urechea, ma tradam imediat ce intorceam capul ca sa pot privi. Asta mi se pare in continuare foarte ciu-dat, dar e un dat cu care m-am obisnuit.

In anumite privinte, actionez mai degraba intuitiv decat rational. Si nu-mi place ce iese, am nevoie de calcule, de stiinte exacte, de cursuri teoretice. Intuitivul nu da niciodata cele mai bune rezultate, daca-l lasi sa-si faca de cap. Trebuie doar sa ma dumiresc unde sa caut rationalul si cum sa mi-l apropriez. Stiu ca suna mult mai abstract decat ar trebui, dar am meteahna de a infasura concretul in prea multe straturi. Pe de alta parte, concretul ar fi  prea banal. Il mai lustruim putin cu ceara, sa ia ochii.

2 decizii amanate pentru “la anu’”: sa-mi iau sau nu bicicleta (daca am inceput sa visez noaptea ca pedalez, eu zic ca e totusi un semn ca da) si sa-mi impodobesc un umar cu asta:

Daca ar fi sa actionez conform preferintelor momentane, as injecta in fiecare insemnare cate un cantec de-ale Urmei. Cat as da sa mai pot merge la un concert… Totusi, cat? Nu prea mult, nu-mi tai un deget, nici macar bretonul.
In acest caz, Byron joi e un bun inlocuitor. Daca ma vezi pe-acolo, fa-mi cu ochiul, promit sa raspund.

Urma – is it fair