N-am schelete in dulap, dar refuz constant sa ma gandesc la anumite lucruri pentru ca stiu ca, atunci cand as face-o, n-as mai putea sa respir. Simpla tentativa ma strange de gat cu gheare osoase. Amanarea inevitabilului, dar eu las intotdeauna pe maine ce pot face azi. Raspund la telefon si incuviintez in graba.
- Ce-ai, ai racit?
- Nu, sunt doar ragusita.
Degetele-mi apasa pe laringe si-ncep sa ma sufoc. Inchid si trag adanc aer in piept, cat mai pot. Maine poate n-o sa mai respir.
Cand ii simt parfumul purtat de-altcineva, ma opresc brusc, in mijlocul strazii, si-nchid ochii. Apoi mi-e greu sa-mi dau seama unde sunt si incotro ma indrept.
Suprafata in care ni se pare ca intindem intre noi fire trainice si-a pierdut din consistenta. Firele papusarului incep sa se vada, iar Oz n-a fost nicicand un mare vrajitor.
Comunicarea ar trebui redusa la intrebari despre vreme si despre gustul sendvisului mancat la pranz. In orice alta situatie, nici macar metafora panoului de sticla care ne desparte si dincolo de care fiecare tipa cat poate, fara sa stie ca e izolat fonic, nu mai e potrivita. Nu, suntem un produs la fel de prost ca filmele care amesteca personajele reale cu cele animate. Da, jucam in Space Jam. Adevarul e ca, de fapt, Michael Jordan si Bugs Bunny nu s-au intalnit niciodata la un pahar de cola. Doar noi continuam sa ne-ncapatanam si sa ne prefacem, pana cand pelicula se va rupe iremediabil. Stiu precis minutul si secunda in care va ceda, dar nu sunt genul de om care spune “ti-am zis eu”.
Intuitia feminina. Ca la Michelangelo, poti sa faci avioane, dar mustele te vor depasi fara efort, inevitabil.