Mi se intampla atatea chestii mai mult sau mai putin marunte si mai mult sau mai putin grave, incat e greu sa ma scot din priza de zi cu zi si sa-mi bag capul in acvariu, ca sa bolborosesc pe limba pestilor.
Afara e soare si eu nu pot deschide fereastra, cusca mi-a ramas mica si ma strange pe coaste, prajitura din cuptor se arde uniform, ce bine-ar fi dac-as putea sorta problemele laolalta cu solutiile, la fel cum pun sticlele de plastic in cutia speciala pentru reciclat.
Sunt iar intr-o perioada in care ma rog cu cerul si cu pamantul (ce expresie atotcuprinzatoare) sa existe un buton de fast-forward pentru viata.
blur – out of time
Stai linistita si rabdatoare. Chiar daca nu ai buton de fast forward (doamne, ce bine ar fi sa existe asa ceva) poti fi sigura de faptul ca timpul trece. Este singura certitudine. Oricat de insuportabil, de ingrozitor de lent, totusi se scurge. Si orice perioada ajunge la un final. La asta ma gandesc de fiecare data cand termin cate o tigara, si cand incep cate o zi.
unde vrei sa ajungi ?
Rabdarea n-a fost niciodata punctul meu forte, e o lipsa a unei intregi generatii, ma consolez eu. Si da, timpul trece, dar depinde cat te mai bantuie dupa aceea, parca de asta mi-e teama mai mult. Sa apas pe un buton si sa nici nu stiu ce las in urma, iata idealul.
Oceanografule, intrebarea ta n-are un raspuns atat de simplu pe cat imi paruse la prima vedere. E superficial sa zic “vreau sa trec cu bine de data de x, sa scap de aia sau de ailalta”, pentru ca nu-s sigura ca atunci mi-as ridica degetul de pe buton. Vreau sa ajung mai repede la o varianta de-a mea care e mai stapanita de certitudini decat de dubii. Si care sa stie sa ia lucrurile pe rand, sa planifice, sa indeplineasca, sa le mai dea dracului de probleme. Mi-e sa nu ajung insa la capatul benzii inainte de a descoperi melodia asta.
nu-mi place ideea de uitare. vreau sa-mi aduc aminte de unde am plecat, drumul ma intereseaza la fel de mult ca si destinatia. de cand toata lumea fuge de superficialitate ? nu ti se pare ca vrei cam mult ?
Cateodata drumul te lasa atat de secatuit de puteri, ca nu mai poti sa apreciezi ce e dincolo de pancarta pe care scrie “sosire”. Si poate e doar un camp plin de balarii cand de fapt asteptai o padure de stejar.
Chiar ti se pare ca toata lumea fuge de superficialitate? Mie dimpotriva, sunt adevarate bai prelungite, in care te scufunzi pana sub barbie, dupa principiul “e dreptul meu si placerea mea”.
Si mi se pare zilnic ca vreau cam mult, dar oare nu-i mai bine decat sa vreau prea putin?
arareori ajungi unde ti-ai propus. teleportarea seamana cu o fractura. un drum extenuant este de preferat in majoritatea cazurilor.
that’s the spirit.
nu stiu ce sa-ti spun. mai bine ne uitam la un film : http://www.imdb.com/title/tt1068646/