De fiecare data cand dau cu ochii de ardeii de mai sus, ma binedispun instantaneu. Adevarul e ca o asemenea comoara arar se infatiseaza muritorilor de rand. Asa inveti ca lucrurile nu sunt ce par a fi, ca-n povestea cu fata babei si fata mosneagului, si ca cel mai ofilit ambalaj poate fi inestimabil. Cum tot am multe cadouri de oferit in perioada asta, ma gandesc sa fac senzatie prezentandu-ma cu o cutie in care sa odihneasca un kilogram de astfel de obiecte de mare pret (asta insemnand, probabil, vreo 3 bucati ardei, numai buni de pusi in salata orientala, alaturi de cartofii la 3 lei/sacosica de rafie). Ma franeaza insa o teama ca gestul nu va fi apreciat cum se cuvine.
Contrar aparentelor, pe lume exista si lucruri care ma binedispun. Mi se spune adesea ca rad foarte mult, nestavilit si deranjant fonic (pentru unii). O sa-mi pun in buzunar o pereche de dopuri pentru urechi, sa le ofer in caz de deranj. Pentru cei care-mi stiu ambele laturi, discrepanta intre tonul depresivo-vaicaritor de aici si hlizeala cotidiana e cu atat mai surprinzatoare (traiesc cu impresia ca am mai spus asta o data, dar nu strica sa ma repet).
Zilele astea m-am bucurat pentru ca:
- am ascultat la radio “Here comes Santa Claus”
- mi-am gasit creionul rosu, cu mina, adus de acasa – firma ne ofera doar din cele la 5 bani bucata, cu grafit sfaramicios; in ritmul in care am nevoie de ele, ar trebui sa le ascut la fiecare 5 minute ca sa-mi indeplineasca standardele. L-am gasit pe biroul unei colege, dar asta e deja alta discutie.
- nimeni nu m-a ascultat in cele 3 minute in care am vorbit cu voce sugrumata, facandu-ma de ras in fata intregii tari.
- consum cea mai multa apa calda din tot blocul, cu exceptia familiilor cu cinci membri. Inca nu m-am dumerit daca asta ma face ingrozitor de risipitoare (ah, facturile!) sau vecinii mei au ramas la programul comunist de a se imbaia o data pe saptamana. Ori poate isi incalzesc apa pe aragaz?
- am auzit povestea asta (petrecuta intr-o cuseta de clasa a II-a): “azi noapte m-am enervat. Un mos voia sa inchida aerul conditionat si s-a dus la insotitorul de drum. Eu muream de cald. La Brasov m-am incaltat si m-am dus la ala sa-i zic sa-l porneasca si, daca apare mosu’, sa-i spuna ca e automat la un moment dat. Si mosu repede s-a trezit – Aoleu, ce frig e! -, s-a dus la ala si vine dezamagit ca “Domne’, porneste automat si n-au ce sa-i faca!”.
- am renuntat complet sa ma mai uit la orice fel de stiri. In schimb, televizorul e mai mereu aprins pe Discovery Travel&Living, noul meu post preferat. Trec de la John & Kate Plus 8 la Little people, big world si termin cu preferatele mele, L.A. Ink si Miami Ink (ah, vreau cartea asta!). Nervii mei sunt si-asa suprasolicitati. Macar acum nu mai visez politicieni. Nici tatuatori, dar sunt pe drumul cel bun.
misto, mai suna a oompa aia reala:)
uite cum te recunoaste lumea .
@dragos: Eh, dar recunoaste ca si tu ai fost socat cand ai facut cunostinta cu personalitatile multiple
@oceanograful: Mhhhmpf?
mi se pare ciudat ca exista 2 oompa. mai ales ca una nu-i reala. nu instalezi un plugin pentru comentarii ?
Eu n-am zis ca nu-i reala, nu trage concluzii pripite. Instalez, daca-i nevoie, dar ce-ar trebui sa faca?
eu m-am gandit ca numai una-i reala. d-aia si concluzia.
sa ma anunte cand se comenteaza. Ionuca are ceva de genul asta : optiunea “Notify me of followup comments via e-mail”.
De când te-am descoperit am făcut dependenţă. Deschid Internetul şi caut http://dailycrap.ro...
Mai scrie… Prin mişcătorii nori IT nu ştii niciodată cine te citeşte…
Domnule Nesfantu (satisfaceti-mi va rog curiozitatea, e un pseudonim? Daca da, va felicit pentru inspiratie. Daca nu, ii felicit pe parintii dumneavoastra), marturisesc ca m-am rusinat citindu-va comentariul, caci intrebarea asta ma framanta adesea: ce gasesc oamenii interesant aici? Ma bucura ca au motive sa revina, dar acestea-mi raman necunoscute. Ma simt adesea de parca am luat 10 copiind tema de la colegul de banca, nu sunt obisnuita cu laudele
M-am fastacit mai mult decat e cazul…
Am citit povestea domnului Pop si m-a intristat tare la sfarsit, cand vorbea de pensia care nu-i ajunge nici pentru strictul necesar, iar faptul ca situatia e generalizata nu indulceste cu nimic pastila individuala.
Nu-mi plac randurile de mai sus, par scortoasa si in uniforma pepit, sper sa-mi revin.
Pe scurt, bine-ati venit! (sau “ai”?)
da sunt frumoase emisiunile ,educative, citind acum de ele mi-am adus aminte ca nu mai am in grila travel and living
( ….. mi dor de el…dar asta e nu am ce face, si nici podcast nu am gasit cu emisiunile 
Nu, nu este un pseudonim… Este o întreagă odisee în spatele acestui nume…
Mulţumesc pentru întâmpinare… Eu, unul, aş opta pentru formularea /ai venit/
Am căutat printre “poveştile” scrise una mai veselă, dar… fiind, mai toate, rupte din viaţă, sunt aşa cum sunt. Cum suntem. Că şi viaţa asta (dacă viaţă o fi!) seamănă mai mult cu noi…
Am găsit totuşi un text, sper, digerabil. A fost publicat într-un volum recent: poate ning… (Editura Codex Aureus, 2008). Aştept alte decupaje scrise de dv (de tine?). M-ar bucura să le găsesc într-un volum, în mai multe…
57
Nu mai ştiu de unde am auzit povestea aceasta:
Moş Vasile era cunoscut ca un meşter fântânar cum nu mai fusese altul înainte. Lucra pe la alţii ca să-şi adune bani pentru o fântână a lui. Să-şi facă şi el fântână în ogradă! Dar banii erau puţini, cei pentru care trudea îl plăteau mai mult în bătaie de joc. Fântână pentru el n-a mai apucat să facă.
După moartea lui, la puţin timp, în bătătura casei, şi-a făcut apariţia un izvor firav. Peste câteva zile şi-a înteţit debitul.
Plouase mult, săptămâni la rând. Undeva, mai sus de casa fântânarului, alunecase un mal. Ceva se întâmplase. Izvorul din ograda lui moş Vasile născuse un mic pârâiaş, ce-şi săpase albie către grădină…
De o parte şi de alta a lui erau straturi de pătrunjel, hrean, ceva mai departe un zmeuriş sălbăticit… O întreagă lume.
O vecină, care-şi făcea de lucru prin preajmă – cică să adune verdeţuri – a băut din apa izvorului şi a căzut la pat. Până să închidă ochii, a tot povestit celorlalţi ce făcuse. Şi-atunci, vecinii şi-au reamintit de dorinţa moşului. Şi, din puţinul lor, au plătit un meşter să facă o fântână.
Fântâna lui moş Vasile.
http://www.scribd.com/doc/17295014/Pupza-rupt
la aproape un an distanta in timp
), rad de ma sparg la insemnarea asta. acum stiu ce-mi doresc de ziua mea. pacat ca e imposibil, in octombrie is ieftine ca braga legumele astea, uof.
sa n-am io parte, ce trist.