Trei tablouri ale zilei de ieri:
Dogoare. Smoala se lichefiaza. Asfaltul miroase a cauciuc si devine elastic. Sub un tufis de pe marginea bulevardului, un barbat doarme intors pe-o parte. Cine n-are capita, improvizeaza. Important e sa ai imaginatie, asa scapi si de cele mai crunte temperaturi.
Pe aleea din fata scarii unui bloc, doua pisici tinere miauna a mirare. Cea de-a treia zace in mijlocul drumului si-al lor deopotriva. Moartea se invata ca lipsa unui raspuns.
Daca, in loc sa intorci capul in cealalta parte, ingenunchezi si apesi pe buton, urci sau cobori o treapta? Tind sa bifez prima varianta, dar mi-e teama ca e doar o inlocuire a spaimei de inevitabil cu o fascinatie fata de acelasi necuprins. Schimbi doar semnul, fara sa intelegi cu adevarat ceva.
Ma intreb daca sedinta de sauna este inclusa in pretul biletului de autobuz sau ar trebui taxata separat, ca serviciu de lux. Pensionarii vorbesc despre politica, despre masaje si presopunctura (“Stau la etajul intai si nu puteam sa cobor, luam mereu liftul! Acuma uitati ca nu mai am nicio problema, domnu’, nu vreti si dumneavoastra un fluturas? E gratis, nu costa niciun ban!”), despre statia la care trebuie sa coboare. Un domn cu palarie de paie si bretele negre e ingrijorat ca nu stie unde trebuie sa se dea jos ca sa ajunga la spital. “Coborati odata cu mine! Eu stau chiar in diagonala de spital!” “Ba nu, trebuie sa coboare mai repede!” “Cum, doamna, va zic eu, stau acolo de 15 ani, coboara cu mine!” Domnul nu e prea convins, dar schimba subiectul. “Sa stiti ca am scris si o carte!” Zambesc ingaduitor, sunt curioasa cum se numeste, ma gandesc la batranelul pe care l-am vazut acum cativa ani la Gaudeamus, sprijinindu-se de un stalp, cateva exemplare din cartea scrisa de el rasfirate pe jos, pe un fel de patura. Si-acum imi pare rau ca nu m-am oprit sa o cumpar, indiferent despre ce-ar fi fost vorba.
Ii vad doar ceafa si-astept sa continue. “Confesiunile unui cafegiu se cheama. De Gheorghe Florescu. Asta-s eu. Confesiunile unui cafegiu de la editura Humanitas, 2008. O sa fie tradusa si in engleza, si in franceza, si in ebraica. Acum vin de la editura. Confesiunile unui cafegiu, de Gheorghe Florescu, editura Humanitas, 2008. Cartea asta eu am scris-o.”
Zambesc mai larg. Doamnele nu tresar a recunoastere, dar dau politicos din cap. Tot n-am apucat s-o citesc, e insa trecuta in plan. Domnul Florescu se grabeste sa coboare la prima. “Pardon, pardon, dati-mi voie, dati-mi voie”. Doamna care locuieste in diagonala de spital mai merge inca o statie.
am mai auzit de cartea asta, tot de pe bloguri.
pare-mi-se este despre supravieţuirea unei cafenele în vremuri comuniste.
Da, exact, a facut furori, as putea zice, citit-am exclusiv cronici entuziaste, de unde si dorinta de a-mi satisface curiozitatea.
Pingback: dailycrap | Bookfest fuse si se duse