Am vazut ca se poarta fotografiile cu plasa de carti cumparata la Bookfest, adevarul e ca mi-ar fi lene sa insir titluri si autori, asa ca ma alatur acestei lepse neoficiale si pun si eu o poza, sa va chiombiti incercand sa descifrati scrisul de pe cotor.
Pentru cele vreo doua ore pe care am reusit sa le rup ca sa haladuiesc la-ntamplare (targurile de carte isi pierd orice haz cand trebuie sa stai zece ore in picioare, cu ochii-n patru la rafturi si cumparatori, va jur, oftez dupa vremurile de odinioara), m-am intors acasa cu mai multe tiparituri decat mi-as fi imaginat (refuz sa calculez costul total, neg evidentele cu indarjire).
Scurte observatii mai mult sau mai putin malitioase:
- Capitanul Chilotila am vazut c-a facut furori, toata lumea l-a observat si l-a comentat pe bloguri, adevaru-i ca pana si mie mi-a atras atentia, era plasat strategic. Din pacate, n-am dat si peste mascota imbracata corespunzator, jur ca m-as fi tras in poza cu ea, cum se inghesuia lumea sa-si puna capul pe corpuri de cocalar si pitipoanca la taraba cu “Atlasul de mitocanie urbana”.
- Am incurcat editura Ideea Europeana cu cea a Institutului European. Dupa ce m-am lamurit si m-am descalcit, am asteptat dupa o doamna intre doua varste sa termine de vorbit la telefon despre sarmale si alte bucatareli ca sa pot sa cumpar si eu o carte subtirica la suprapret (care nici n-avea eticheta sa anunte acest fapt, ca as fi facut cale-ntoarsa). Nu stiu daca-i o tendinta generala, dar, ca editura mica, dupa ce ca distributia e vai de capul ei, ai un stand amarat in fundul pavilionului si lumea oricum nu se-nghesuie sa-ti cumpere cartile, de ce sa mai faci si tot posibilul sa-ti alungi cititorii?
- Lansarile la care vorbeau aceleasi si aceleasi figuri. Ori plictisitoare de te-apuca bataitul pe loc, cascatul si alte cele cam nepoliticoase, implorand pe toti zeii sa se termine odata si s-apuci sa iei autograf, ori atat de pline de laude desantate ba la adresa autorului (“Xulica poate sa scrie bine orice, trece de la un gen la altul cu atata usurinta incat ma astept ca in curand sa existe un targ de carte la care toate cartile sa fie scrise de el”), ba la cea a editorului, ba la a standului propriu-zis (ce frumos si aerisit e!), incat ti se facea gura punga, gandindu-te cat le place unora sa dea cu limbuta si altora sa primeasca prinosul de recunostinta.
M-am nimerit din fericire si la a doua parte a lansarii lui Serban Anghene, la care-a vorbit autorul (am ratat discursul criticilor, n-am nicio parere de rau) si, surpriza, domnul tata al autorului (care nu mai e sef de departament). A vorbit haios si autentic, gura de apa proaspata fata de intrunirile de mai sus. Niste nedumeriti de prin public ma chestionau de zor, probabil aveam fata de om informat: “Cine e domnu’ care vorbeste?” – “Tatal autorului”. Stau ei ce stau, ceva parca nu le pica bine. “Si… tatal autorului e un critic important?” – “Nu, e doar tatal autorului”. La sfarsit a aparut si mama autorului, ca sa se intregeasca tabloul. Am luat autograf, cam pe fuga, caci trebuia sa-mi reiau rolul de Cerber, dar m-am rusinat subit si n-am mai marturisit ca tocmai ce il mentionasem pe Supermen in lucrarea de disertatie, ca sa intre-n posteritate si prin studii academice.
- Pe la standul Humanitas am trecut in fuga, sa-i cumpar maica-mii jurnalul Oanei Pellea, m-a rugat sfios la telefon, pacat ca imi zisese abia la o zi dupa lansare, sa-i fi luat si autograf, tot se-apropie ziua ei si habar n-am ce sa-i cumpar (am observat ca, de la un punct incolo, e din ce in ce mai greu sa cumperi cadouri parintilor. Cate perechi de cercei si cate cravate sa oferi unui om care te-a nascut si crescut?).
Cand ma-ndreptam spre casa de marcat, numai ce zaresc o masa rotunda, cu o hartie pe care scria “Sesiune de autografe”, o carte si alaturi, pe un scaun, un batranel cu o palarie de paie. Cand ma uit la coperta, numai ce-mi dau seama ca era tocmai Gheorghe Florescu, de care abia va vorbisem, cu ale sale “Confesiuni”, singur cuc, cu mainile incrucisate peste tablia mesei. M-am repezit repede la raft, am inhatat cartea si m-am dus apoi glont la el, pe jumatate necajita ca nu se arata nimeni interesat, recunosc, viata chiar e nedreapta. M-a rugat ca, dupa ce-o citesc, sa-i scriu pe mail ce impresie mi-a lasat si, cum sunt convinsa ca ar aproba si s-ar bucura, va las si voua adresa, sa-i spuneti parerile: gheorgheilieflorescu la yahoo punct com.
- In final, pe scurt, sa nu credeti nicio cifra din cele date de edituri, toti au avut vanzari fabuloase si tiraje intregi epuizate in cateva zile (asta in caz ca au facut publice niste cifre, altii se abtin complet, de parca-i intrebi de numarul de la chiloti). Se stie ca-s umflate, practica-i veche si o si recunosc pe la o bere, pe la un colt, doar de ochii lumii le e teama si se-arata unul altuia cu cioara vopsita fosforescent.
Apoi multe carti ti-ai luat
Sa-ti fie de bine 
“Intoarcerea omului zar” e dezamagitoare. Nu are nici pe departe hazul si substratul primeia. Este o incercare esuata de continuare a povestii, care pierde foarte foarte mult. Dar, in fine, o sa te lamuresti tu
lectura placuta!
Mda, am si eu o banuiala, oricum continuarile sunt de obicei fasaite, scopul comercial primeaza, dar, la 15 lei, am zis ca nu risc foarte mult.
Selecţii, restructurări şi – da, ştiu, cad precum nuca în perete, nu se poartă, dar nu mă pot abţine – ce n-aş da să citesc şi prin jurnalele noastre (pseudo – culturale adesea!) atari comentarii pline de nerv şi de conţinut (am eliminat comentariile proprii mai puţin sfinte!):
“cu cioara vopsita fosforescent”
“gheorgheilieflorescu la yahoo punct com” – n-am încotro, musai să-i spun!
“Cand ma-ndreptam spre casa de marcat, numai ce zaresc o masa rotunda, cu o hartie pe care scria “Sesiune de autografe”, o carte si alaturi, pe un scaun, un batranel cu o palarie de paie. Cand ma uit la coperta…”
“(am observat ca, de la un punct incolo, e din ce in ce mai greu sa cumperi cadouri parintilor. Cate perechi de cercei si cate cravate sa oferi unui om care te-a nascut si crescut?)” – urechi şi gât pentru un autoportret?!
/“Cine e domnu’ care vorbeste?”
“Tatal autorului”.
Stau ei ce stau, ceva parca nu le pica bine.
“Si… tatal autorului e un critic important?” –
“Nu. E tatal autorului.”
…………
In sfârsit, apare si mama autorului… Am luat autograf, cam pe fuga, dar m-am rusinat subit…/
“Lansarile la care vorbeau aceleasi si aceleasi figuri. Ori plictisitoare de te-apuca bataitul pe loc, cascatul si alte cele cam nepoliticoase, implorand pe toti zeii sa se termine odata si s-apuci sa iei autograf, ori atat de pline de laude desantate încât…”
Autograf?!
/Pentru cele vreo doua ore pe care ai reusit sa le rupi ca sa haladuiesti la-ntamplare…/ te invidiez, pentru timpul pe care ai reuşit să-l rupi ca să scrii pe blog te felicit, pentru mesajele – subliminale – transmise …no comment!
cea mai la obiect si haioasa relatare de la acest targ de carte din cate am citit. de aceea, linkul meu de astazi este la aceasta postare.
o intrebare: ce dedicatie ai primit sau ti-ar fi placut sa primesti pe una din acele carti?
mie me lene sa fac poza, mai bine scriu, ca oricum sunt putzine.sastii ca am trecut pe la tine si nu team gasit
era o tanti blonda doar..
@Iftimie Nesfantu: Pai da, autograf, ca de-aia ma duc de obicei la o lansare (poate de-asta mi se par stupide lansarile traducerilor la care nu participa nici autorul si nici macar traducatorul), sa aflu niste lucruri din “culise”, cum i-a venit ideea autorului, ce-a iesit pana la urma, cat s-a chinuit la capitolul X etc si sa pot sa plec cu volumul semnat acasa. Dupa criteriile mele, o lansare e reusita daca am ras sau macar am zambit in timpul ei. Se mai intampla sa nimeresc aiurea si sa am parte de cele de mai sus, asta e, nu le pot avea pe toate.
@ddm: Ooo, mersi!
N-am acum la indemana cele trei carti pe care am primit autograf la targ, dar pot sa-ti spun ca mi-a placut autograful de la Serban Anghene, suna in genul
“Sa-si aminteasca de o zi foarte calduroasa de la targ”. Asocierea s-a facut instant, sunt acum absolut convinsa ca, de fiecare data cand o sa privesc intamplator cartea in biblioteca, o sa-mi aduc aminte cum siroiau apele pe toti cei prezenti atunci la lansare. Si Istodor stiu c-a scris ceva frumos, dar bate-ma, omoara-ma si tot nu mai tin minte ce.
Oricum, nu-mi plac deloc dedicatiile de genul “Cu prietenie, autorul”, suna mult prea fals ca sa ma bucure. Stiu ca nu poti personaliza in functie de cel caruia ii scrii cand nu stii nimic despre el si tocmai ce ti-a rasarit in fata, asa ca cel mai potrivit mi se pare ori un simplu “Multumesc ca mi-ai cumparat cartea”, ori, daca esti inspirat, ceva despre carte, ca sa fiu curioasa s-o citesc cat mai repede, sau despre contextul in care am cerut autograful (vezi mai sus). Ah, am si dedicatii sub forma de desen, e alta forma de “asa da”.
ce-o sa faci cu toate 4 ?
Le rasfoiesc, ca doar nu te-astepti la mai mult
@tuv: Cand ai trecut? Sa stii ca incerc sa-mi dau seama cine era tanti blonda si tot nu reusesc. Da’ ne vedem la bestfest, da? C-am reusit sa-mi schimb biletul la DM.