urasc filmele frantuzesti fara subtitrare

Trei pete rosii pe laba piciorului si-una pe sanul stang, unde-am uitat sa activez scutul de protectie. E care pe care, in conformitate cu mailurile alarmiste despre soarele pus pe declansat diverse boli mortale. Sa port bluze cu bretele e un act de curaj. Ochelarii de soare-s zgariati, dar chestiunea ma intereseaza atat de putin, incat ies pe usa in slapi de plastic si cu palaria fucsia de paie care mi s-a parut teribil de sic in clasa a opta. Renunt un timp la arcurile infipte prin fiecare muschi si nerv si capat deodata consistenta unei budinci nelegate. Muncesc pe nisip si muncesc in hamac si-mi dau seama ca eficienta n-are legatura nici cu rasplata financiara, nici cu satisfactia intelectuala, ci tine strict de ambianta. Ma oripilez pe rand de-un gandac, de-un paianjen si de-o omida, e totusi palpitant, n-am de ce ma plange, la bloc nu traiesc nici macar furnicile. Cainele latra la pasari, pasarile croncanesc, eu tip la caine. Cand ne-am plictisit, ne fugarim prin iarba pana cand ma sperii de-a binelea, uitand ca-i un rol, si-mi vine sa ma urc in copac. Vant, apoi ploaie si fulgere ca-n War of the worlds, de m-astept cu inima stransa sa aterizeze o nava spatiala in curtea din spate. Se ia curentul – e bine ca nu ne mai detecteaza. Supravietuim.
Dus si venit cu bete-n roate, aproape concrete. Traseele se schimba cand nici nu te-astepti si mai ca ma trezesc in mijlocul campului (fie el si de betoane). Ma simt de parc-as avea bretele, care-mi par unul dintre cele mai incomode accesorii vestimentare.
Si tot n-am mancat placinta cu spanac, dar am dres lipsa c-un porumb fiert.