nu vand si nu inchiriez

De cateva zile m-am mutat intr-o piersica. Piersica este rotunda si zemoasa, ca mai toate fructele de acest gen, si, daca esti obisnuit sa le cumperi din piata si sa le mananci la desert, nici nu ti-ai da seama ca in piersica asta poate locui cineva.
In piersica mea este teribil de cald, mai ales cu cat ma apropii de sambure. E cald chiar daca esti imbracat in alb si chiar si mai cald daca esti dezbracat si de-asta mai nimeni nu vrea sa vina in vizita, o stiu prea bine, desi de obicei se invoca motive precum “sunt alergic la puf” sau “am intoleranta la fructoza”. Dar nu ma deranjeaza prea mult, arareori am nevoie de companie si, atunci cand ma macina totusi dorul, prefer sa ma-ntind pe canapeaua rosie (asortata la pereti) si sa ma-ngrop sub perne.
In piersica mea, unde e inabusitor de cald, dupa cum v-am mai zis, nu se proiecteaza decat filme fara miza si se citesc exclusiv ghiduri de calatorie. Din cauza caldurii, sticlelor de vin le iese dopul discret, fara sa faca poc!, iar eu trebuie sa le beau, e pacat sa arunci vinul in chiuveta cu un colt ciobit, mai ales ca e intotdeauna rosu si aspru ca un obraz barbos pe care-mi place sa-l tot sarut. Numai intr-o piersica as putea sa beau atat fara sa-mi depan amintirile din copilarie si sa ma amarasc apoi pentru c-a trecut inca o noapte.
Dar nici macar intr-o piersica nu poate fi totul frumos. Aroma imi provoaca insomnii si vise urate, in care alerg pe acoperisuri si nu gasesc niciun cotlon in care sa ma ascund, iar pulpa imi pricinuieste mancarimi, asa ca-mi las unghiile sa creasca si-mi impodobesc picioarele cu dungi purpurii.
Am insa o singura frica: o sa vina si momentul in care va putrezi.