there are six billion people in the world

Toata lumea e usor melancolica, daca nu trista pe de-a-ntregul. Vara parca nu-ti permiti sa dai frau liber regretelor si “ce-ar fi daca”-urilor, e soare, e mare la o oarecare departare, e uneori si concediu, dar gata, cum se schimba fila-n calendar si cade un pic de ploaie, ai deodata timp sa-ti vezi viata.
Prima oara dupa optsprezece ani, nu incep nicio scoala. Am insa un junghi mic in piept, echivalentul unei pietre la rinichi, cum ca tot o sa sune clopotelul si pentru mine. Ba chiar mi-e dor de curti de liceu, de cumparat caiete si de umplut patratele, facand teme la matematica (unul dintre subiectele recurente de cosmar). Reusesc temporar sa-i inteleg pe cei care aduna diplome peste diplome, din simpla dorinta de a continua programul cu care s-au obisnuit (amestecul perfect intre rutina si necunoscut), chiar daca sunt departe de a aspira la asa ceva.
Toamna dau in frenezia cumparaturilor, de la bomboane cu umplutura de capsuni la geluri de dus si carti mereu prea scumpe. Mi-am dat seama ca nu-s deloc cumpatata cu banii, concluzie diametral opusa fata de impresia cu care traiam pana mai ieri. Ciudat cum alegem cateodata sa credem exact opusul a ceea ce exista.