singurul loc de care mi-ar fi dor

în Bucureştiul hulit. Am sărbătorit acolo zile de naştere, am primit şi-am dăruit cărţi şi zorzoane, am chiuit când am văzut agenda cu Alice în Ţara Minunilor în care mi-e şi acum milă să scriu, am băut litri de ceai şi-am mâncat torturifursecuridulceţuritartecufructetartinecuicrebrânzăpeştepui, am făcut primele fotografii pe film, am fumat narghilea şi pachete întregi de ţigări, scuturând scrumul numai pe porţelan portocaliu, am numărat firele de nisip scurse în clepsidră, am râs şi-am zâmbit (acolo lacrimile nu  au loc nici măcar în buzunar), m-am împăcat, am cugetat şi-am rostogolit cuvinte.  O oază nu e niciodată departe.