Multe însemnări noi în reader. Apăs cu un amestec de curiozitate și înfrigurare – atât de multe trebuie să fie un semn bun, de mult nu am parte decât de zgârcenie virtuală. Mângăi rotița mouseului de parc-ar fi cumpărată dintr-un sex shop. Scris generos și frumos, fotografii ca-n alte vremuri. Mă bucur. Nu știu ce s-a-ntâmplat de a provocat toate astea, dar mă bucur. Nu e bine să chestionăm minunile, sunt prea fragile pentru întrebările noastre. Mai mult și mai mult, însemnare după însemnare. Parcă însă…
Data trecută în dreapta, lună și zi, e de acum doi ani. La fel toate celelalte. Readerul și-a bătut joc de mine și m-a momit cu trecutul ambalat în hârtie de viitor. Nu s-a schimbat nimic, tăcerea e tot acolo. Fereastra spre ceea ce știam s-a-nchis, trântită de vânt. Zdrang. Geamul se sparge. Oftez și-mi aprind o țigară – mâner.
Poate ce știam eu nici nu mai există de fapt, în timp ce eu prefer să cred că hibernează într-o iarnă nesupusă legilor firii. Imaginația e capabilă de multe nefăcute.
…La fel cum uneori fire pe care le credeam rupte fără putință de reînnodare trainică îmi apar în somn și-mi dau seama că se mai respiră pe undeva, firav dar constant. Viu. Atunci mă trezesc brusc, cu inima bătându-mi mai repede.
tu esti foarte trista sau doar.. poetica?
Vai, poetică sper că nu, în mintea mea acest adjectiv sună tare rău. Nici tristă în mod deosebit, adică nu ca şi cum mi-ar fi murit broasca ţestoasă, Doamne fereşte, ci aşa, o amărăciune de genul “asta-i viaţa, n-avem ce-i face, dar câteodată tot ne mai trece un junghi prin inimă”.
nu stiu nici acum de ce nu am incercat sa vb cu persoana din poza:)
Mie nici nu mi-a trecut prin cap, părinții m-au învățat să nu intru în vorbă cu străinii.