dailycrap

N-aş reuşi niciodată să ţin un blog în care să scriu despre ultimele evenimente şi întâmplări la care-am asistat, îmi aduc aminte de ceva după o lună, iar conceptul de live-blogging îmi repugnă. Însemnările mele sunt într-o continuă stare de expirare, fără să se strice de fapt niciodată. Ca biscuiţii uitaţi de exploratori la cei doi poli, buni şi după cincizeci de ani, dacă eşti suficient de flexibil încât să nu citeşti data de pe ambalaj.
Azi mi-am amintit că voiam să pun de mult aici cele trei spoturi pentru Iasi International Film Festival (IIFF nu sună la fel de bine ca TIFF, dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere). Strict în ordinea preferinţelor mele, un Pulp Fiction şi două horror-uri:

De câţiva ani, sunt tare slabă de înger. Nu reuşesc să mă uit la un film “de groază” nici măcar printre degete şi cu sonorul dat la minim. Simt cum mi se strânge stomacul şi mă văd pe dată hăcuită-torturată-bântuită, la fel cum a păţit personajul principal. Ba chiar odată am fost nevoită să aştept răsăritul soarelui ca să mă pot culca, la adăpostul soarelui de după perdele. Mi-am dat seama apoi că n-are niciun sens să mă chinuiesc singură şi să-mi hrănesc astfel imaginaţia. Să fie pentru alţii, îmi zic, hai mai bine un cântec vesel să cântăm şi la Mad Men să ne uităm.
Uneori, când tot târgul vuieşte de noua producţie cu criminali în serie, îndrăznesc să privesc un trailer şi să citesc descrierea de pe wikipedia, dar numai cu lumina aprinsă.
De-asta mi-e atât de simpatic grăsuţul bărbos. “Uaaa, i s-a terminat sângelee!” a devenit o replică de referinţă. Aş vrea să am şi eu aşa un personaj prin preajmă, care să mă facă să văd ketchupul din scenele cele mai realiste.

Notă: C., care în zilele bune scrie scenarii ca cele de mai sus, nu m-a plătit în niciun fel pentru această însemnare. Îl rog să-şi revizuiască atitudinea şi să-mi facă cinste cu o bere.