acasă, în faţa calculatorului

Cât de ciudat e să fiu lipită de scaun în timp ce tastez, să nu pot plimba calculatorul în întreaga casa. Subit, mă apucă nevoia să ascult radio în bucătărie, să mă uit la un film în pat sau să-mi citesc reader-ul din baie. Mă simt ca la şcoală, unde trebuia să stau dreaptă în bancă şi să ţin mâinile la spate (asta când nu doream să răspund la o întrebare mimând gestul victoriei). Laptopul e bolnav şi nu se ştie când se va însănătoşi. Tratamentele sunt scumpe şi necesare – nu organizez un teledon, dar mă împrumut de pe unde pot. Simplul fapt că folosesc termeni medicali ca să vorbesc despre tehnică dezvăluie câte nu avem în comun. “Ce memorie are?” “Aceasta este o întrebare foarte pertinentă, dar la care nu pot răspunde”. Ţac-ţac pe taste. “Are nevoie de mai multă.” “Dacă ziceţi dumneavoastră…”. Mai că-mi venea să intru în pământ de ruşine, dar apoi mi-am dat seama că nu e cazul să-mi fie ruşine pe banii mei şi sigur există unii şi mai atehnici de atât (nu mulţi, ce-i drept). N-am avut însă nicio curiozitate de a înţelege cum funcţionează acest aparat, atâta timp cât o făcea. Acum, când nu o mai face, îi las pe alţii să înţeleagă şi să-mi transmită direct concluziile.
Deocamdată, sunt legată de un colţ de birou, cu un ecran prea mare pentru obişnuinţele mele. Calculatorul trebuie îmbrăţişat, trebuie să-mi încălzească picioarele ca un câine mic şi alb, obişnuit să sforăie în timp ce mă uit la televizor.  În curând vom fi însă reuniţi, n-am nicio îndoială.

În prima zi de concediu, obţinut cu mari chinuri, am stat în pijama până la trei după-amiaza, am fumat în sufragerie (o adevărată impietate) şi m-am uitat la Julie & Julia, pentru că am o slăbiciune pentru comediile uşurele, al căror public ţintă sunt femeile. Da, e cu Meryl Streep şi o bună bucată din dizertaţia mea s-a ocupat de blogul şi cartea de la baza ecranizării, dar astea sunt doar pretexte. Adevărul necosmetizat e că asta vreau să fac în vacanţă: să mă uit la filme sub nota 8 pe imdb, să citesc până la două noaptea, ca în zilele bune ale studenţiei, orice-mi pică-n mână, să las câinele pe canapea, deşi ştie la fel de bine ca mine că nu are voie, să coc fursecuri cu prea mult unt şi să-mi văd draga prietenă pariziancă, de care nu mă pot împiedica să-mi fie dor zilnic, oricât de mult timp a trecut de la plecarea ei. Să înceapă vacanţa!