Văd numai știri despre drumuri blocate, despre derapaje, despre ore petrecute în trafic și utilaje de deszăpezire. Mă uit la ele de parcă m-aș uita la starea vremii în Canada. Aici plouă de parcă tocmai aș fi rupt fila cu octombrie din calendar și graba mea de a boteza cafeaua de dimineață cu niscaiva lichior ar denota doar bețivăneală, nicidecum nerăbdarea sărbătorilor. Dau drumul radioului care difuzează numai colinde, să mă înveselesc forțat, și-aud balade care confirmă numărul mare de sinucideri din această perioadă (I wish I had a river I could skate away on. I’m so hard to handle, I’m selfish and I’m sad). N-am tavă pentru copt brioșe, nici ceai cu aromă de scorțișoară, nici dulceață de portocale sau orice altceva ajută la construirea unui univers artificial, dar palpabil. Am în schimb torente, o bicicletă medicinală, lac de unghii, un teanc de cărți și un câine care mănâncă arahide. Trebuie să mă descurc cumva și să încropesc o zi acceptabilă.
”- Nu mai am nimic de spus, David.
- Prostii.
- Totul e o prostie în viața asta. Este pur și simplu o chestiune de perspectivă.” (Carlos Ruiz Zafon, Jocul îngerului)
mi-a placut cum ai incheiat. nu-mi place cum le zice Zafon.
daca ai un caine care mananca arahide….io zic ca e bine. cartile sunt palpabile si toate celelalte. si, da! cred si eu ca mister Carlos ca totul tine de perspectiva.
dar toate “prostiile” astea au farmecul lor.
mi-a placut
Zafon e numai bun in vacanta, desi zau ca am impresia ca am mai citit aceeasi intriga in cel putin alte 2 carti. Oceanografule, pregatesc un concurs special pentru tine, dar deocamdata ma impiedica unele probleme tehnice.
Laura, cateodata cred ca acest caine ar manca orice, mai ales daca te vede pe tine infruptandu-te. Nu se poate sa nu-i dai si lui ceva, daca nu vrei sa-ti stea mancarea in gat.
Alex, nu pot decat sa ma bucur (iata un motiv pt o zi acceptabila).