cum a fost şi cum va fi

N-am să vă mint şi să vă spun că viitorul e plin de perspective…
Se trezea în fiecare dimineaţă cu dorinţa de a face bine, de a fi o persoană bună şi cu rost, de a fi, oricât de simplu suna şi oricât de imposibil era în realitate, de a fi fericit. Şi pe parcursul fiecărei zile inima îi cobora din piept în stomac. Pe la începutul după-amiezii era deja copleşit de sentimentul că nimic nu era bine, sau nimic nu era bine pentru el, şi de dorinţa de-a fi singur. Până seara era împlinit: singur în imensitatea nefericirii lui, singur în vinovăţia lui fără rost, singur chiar în singurătatea lui. Nu sunt trist, îşi repeta iar şi iar, Nu sunt trist. Ca şi cum ar fi putut ajunge cândva să se convingă că era aşa. Sau să se înşele singur. Sau să-i convingă pe alţii – singurul lucru mai rău decât să fii trist este ca alţii să ştie că eşti trist. Nu sunt trist. Nu sunt trist. Pentru că viaţa lui avea un potenţial nelimitat pentru fericire, în măsura în care era ca o cameră pustie şi albă. Când adormea seara inima îi stătea la picioarele patului ca un animal domesticit care nu făcea parte din el. Şi în fiecare dimineaţă se trezea din nou cu ea în colivia pieptului, puţin mai grea, puţin mai slabă, dar încă pulsând. Iar pe la mijlocul după-amiezii era iar copleşit de dorinţa de a se afla în altă parte, de a fi altcineva, altcineva în alt loc. Nu sunt trist.
Jonathan Safran Foer, Totul este iluminat

Oricât m-am străduit, n-am reuşit decât să trec totul la feminin, nicidecum să-mi creez un decor, fie el de mucava, vopsit în nuanţe pastel. Nu sunt tristă. Nu sunt tristă. Cine-ar fi păcălit de aşa ceva şi de ce? Nu am chef să fac pe nimeni să creadă ceea ce nu este.