Vin fiert în piață. Castane coapte. Soare, ploaie, ceață. Rose White Chocolate Latte. Țigări. Tăiței cu varză. Avion, taxi, metrou, autobuz. Prima zi din an cu Inglourious Basterds și Prima dezamăgire în dragoste, o carte plăcută la pipăit și blândă cu așteptările mele. Radler. Așternuturi cu dungi, lumânări mirosind a vanilie, vitamine. Pâine cu gem de căpșuni, CNN și BBC News, cu știri parcă și mai tembele decât cele de pe diferite realități și antene. Un gând gălbui de la un necunoscut și o poză cu MM, tocmai când credeam că nimic bun și neașteptat nu se poate întâmpla. Mănuși albastre, fără degete. Cadouri frumoase, foarte frumoase, mai ales cele făcute, iar nu cumpărate, pe care le pun aici, ca dovadă palpabilă că există niște oameni față de care nu am rețineri.
§
§
§
§
Ultima fotografie din an:
După toate astea, trebuie să mă întorc acasă, să mai rabd șase luni ca să am apoi câteva zile în care simt că trăiesc. Suntem perfect condiționați, ni se dă exact puținul care ne face să rezistăm și să nu rupem urlând toate lanțurile. Dar nu vreau să încep anul în nota tristă a realității cu care l-am încheiat. Puțină amăgire nu strică nimănui și, uneori, lucrurile chiar pot fi frumoase, nu?
La multi ani! Da, anul asta sper ca la tine sa fie mai multe lucruri frumoase! Hugs
Asa cum fotografiile facute de tine o arata, uneori ‘lucrurile chiar pot fi frumoase’.
ps1. ma bucur sa aflu ca ti-a placut poza cu MM;
ps2. alunga nota trista la cosul istoriei (nu uita ca istoria poate fi rescrisa; asa cum ne-a ‘demonstrat’ domnul Tarantino…)
Damn right.
Ce oras este acesta?!
mi-e dor de tine
Mie-mi plac mai toate pozele cu MM, in special cele in care nu priveste direct in obiectiv. Tocmai am primit un set din care imi fac cu ochiul vreo 3, mi-e teama insa ca toata casa o sa inceapa sa arate a altar, asa ca incerc, pe cat posibil, sa ma abtin sa tapetez peretii.
Ce bine-ar fi sa pot face din cand in cand un film cu “lucrurile asa cum mi-ar placea mie sa fie” – doar pentru uz restrans, bineinteles. Iar fotografiile… mi se par tot triste sau poate e doar impresia mea ca imi reflecta starea de spirit.
FFD, e Budapesta.
cat de tari, godacii aia
em dead?
Imi place vasul de sange de pe mana ta. Zici ca-i un rau bezmetic. Si mana in intregime: e justa, sterna; putine ca ea.
Sase luni de corvoada si trei zile de fericire… nu stiu, dar parca nu face. Si eu traiesc la fel… dar am un plan de evadare. mi-e frica de ratare, trebuie sa sap un tunel afara din conditia asta… Ma gandesc cum ar fi sa am o experienta ca in Walden… Numai ca nu chiar ca “In The Wild” si nu chiar ca un “destitute bum”. Oare cati bani iti trebuie pentru 2-3 ani de libertate?
Strelnikov, evident
Erau snopuri-snopuri, care mai de care în poziţii mai atrăgătoare.
Călin, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar mâna nu-i a mea. În schimb, de la posesoarea mâinii am primit albumul MM şi fotografia alb-negru din stânga, aşa că lucrurile se leagă într-un fel. Mâna mea e cea care, în cele două poze, ţine o ţigară.
Asta îmi zic şi eu mereu, că nu face, dezechilibrul e destul de pronunţat. In the wild îmi pare însă mai degrabă inconştienţă, cât timp îţi ignori însuşi instinctul de supravieţuire (sau e mult prea slăbit ca să te mai scape de belele). Şi ne-ar trebui, probabil, mai mulţi bani decât avem, drept pentru care şi stăm deocamdată pe loc…
… “Into the Wild” pare un sacrificiu absurd, nu-i asa? Am stat sa pritocesc treaba asta mai mult… De cine ajunge Alexander Supertramp sa fie ucis? De ceea ce a cautat: de adevar. Natura e adevarata, cruda, nu-ti trece cu vederea nici o greseala. Sa zicem ca uneori te iarta, dar la intamplare (ursul grizzly de la final), cand iertarea nici macar nu-l salveaza pe gagiu. De ce e absurd sacrificiul? Pentru ca adevarul, natura, creatiunea, n-au nevoie de sacrificiul lui. Ele nu castiga absolut nimic din asta. Zice, totusi, in ultima nota: “Am trait o viata buna, etc.” – buna pe adancime, nu lunga pe lungime. Noi cum ne situam in povestea asta…? Eu cum ma situez? Drumul spre adevar pare o chestie asa, romantica… o visarie… Aiurea, drumul spre adevar e o “grizzly affair”: ca de cele mai multe ori, e drum fara intoarcere nu face decat sa innobileze calatoria; si pe calator.
[...]
Scuze, m-am lansat: nu ma impacam cu teza “inconstientei”.
Hai sa-l numim sacrificiu 100% subiectiv. Pentru cineva din afara, n-are nici un sens. Pentru cel care-a mierlit-o e o… glorie, o apoteoza.
Călin, vorbeam mai degrabă în necunoştinţă de cauză, de fapt, ceea ce probabil s-a văzut – sunt anumite lucruri pe care aleg să nu le aprofundez tocmai pentru că nu mă regăsesc deloc în subiect, îmi ajunge doar să ştiu că există. Aşa că nu te condamn dacă nu te împăcai cu teza “inconştienţei”, pentru că oricum nu e una fundamentată. Dar sunt de acord, adesea astfel de lucruri nu au sens din afară şi a încerca să le pătrunzi astfel e un exerciţiu steril – ajungi la ceva superficial, dar te consolezi cu gândul că ai priceput şi poţi trece mai departe.