Conform celebrei reguli: “Nu te scărpina când nu te mănâncă, s-ar putea să ai parte apoi de o urticarie greu tratabilă”, după ce tocmai ce dusesem micul alb la revizii, ca să mi se declare că “n-are nici pe dracu’, doamnă, dar uite, vă schimbăm carcasa şi ia cumpăraţi şi nişte RAMi în plus, să nu ziceţi că aţi venit degeaba”, acesta a sucombat subit şi fără drept de apel în mijlocul unui film. Probabil în semn de protest, mă gândesc eu, căci tocmai mă uitam la The blind side, ca să-nţeleg pentru ce-a fost nominalizată doamna Bullock la Globurile de Aur. N-am înţeles decât că e un film de Hallmark cu niscaiva nume mari în distribuţie şi un “bazat pe fapte reale” la început, cât să facă totul mai înduioşător, fără să ai însă emoţii că nu se termină cu bine şi necazurile nu vor fi învinse cu ajutorul dragostei şi generozităţii. Dar poate finalul o fi revelator, să nu fiu nedreaptă înainte de vreme.
Cert e însă că anul a început prost, cel puţin financiar (gândul consolator e că am noroc în dragoste şi nu pot câştiga pe toate fronturile), cu vreo patru mari cheltuieli în următoarele două săptămâni, de-am început să-mi inventariez toate bunurile, să văd ce pot amaneta. N-am găsit mai nimic, declar asta cu tristeţe. Bijuterii de aur n-am, de frigider încă am nevoie, pe cărţi nu dă nimeni nici doi bani, decât dacă le duc eventual la topit. Mi se strecoară o teamă profundă pe şira spinării cum că toate aceste plângeri, care au totuşi un pronunţat caracter de resemnare (anul ăsta am renunţat să joc teatru în faţa inevitabilului) să nu provoace cine ştie ce alte calamităţi viitoare. Doar pentru că.
Nici n-am început bine şi deja am obosit. Să-mi citesc oare horoscopul?
Vorbele altuia mă definesc
I am not a beautiful and unique snowflake. I am the same decaying organic matter as everything else. I'm the all singing, all dancing crap of the world and we are all part of the same compost heap.
umpa.pe.mail la gmail.comCaută și vei găsi
Acum citesc

flickr
Blogroll
Comentezi?!
Fuse și se duse
ba cred ca ai ‘scoate’ niste bani dc ai vinde cartile – dc ai mai multe- doar ca sunt convinsa ca de fapt nu vrei
calamitatile nu se intampla la comanda, asa, ca te plangi prea mult de liniste si de nimicuri. sau doar pt ca te plangi
cel mai rau lucru care ti se poate intampla dc te ‘plangi’ prea mult e sa pierzi din vedere lucrurile frumoase din viata ta- deduc din partea cu iubirea ca le ai. asa ca ai grija cu asta
depinde la ce pret vrei sa vinzi cartile, pentru ca daca nu le dai foarte scump, le iau eu! [nu pe toate, evident, ca n-am atatia bani pe cat cred ca ai tu carti]
Citeste-ti horoscopul, dar dupa aia decupeaza-l din ziar, rasuceste-l intr-o tigara si puff it away, puff it away…
Depinde, ce zodie esti?
Ce sa faci cu horoscopul ? Sunt doar cuvinte; au importanta doar daca le dai valoare…. dar de ce sa faci asa ceva ? Mai bine scrie singura ce horoscop vrei pentru tine si citeste-l pe acela.
Tin pumnii sa faci rost de banuti.
Beeeee nu vinde cartile ca apoi am de sters mai mult praf, care se va depune pe rafturile goale (ca acum se depune pe carti si nu il sterg ca cica sa nu stric cartile hehe).
Ziua în care îmi voi scoate la vânzare cărţile va fi într-adevăr una tristă. Deocamdată glumeam, nu vă speriaţi. Dacă mă voi îngropa la un moment dat în hârtie sau voi pleca într-un loc unde nu le voi putea căra în cârcă, prefer să le dau de pomană unui suflet sensibil decât să le scot la mezat.
Dana, eşti chiar la obiect, cred că pricina pentru care nu mă mai isterizez când dau de asemenea inconveniente e că încep să mă uit spre lucrurile bune şi mult mai importante în fond. Merge greu, dar ajută.
călin, îmi place sfatul, atâta că plumbul ăla e cam toxic şi şi-aşa îmi traumatizez zilnic plămânii. Da, da, ştiu, nu trebuia de fapt să-l pun în practică.
Darael, horoscopul e o foarte bună metodă de amuzament. Mereu zâmbesc când mă gândesc că milioane de oameni ar trebui să câştige bani şi să fie atenţi cum se poartă cu şeful în aceeaşi zi.
Camelia, cică cea mai bună din tot zodiacul
Bunicule, hopa că te-ai dat de gol! Data viitoare o să verific personal starea de prăfuire a hârţoagelor, ca maşterele din filme!
Mă enervează la culme că n-am opţiune de “subscribe to comments”, mereu când răspund mă gândesc că voi nu mai citiţi apoi aici, că doar aveţi lucruri mai bune de făcut decât să daţi toată ziua refresh blogului.
eu chiar asta fac, dau refresh
)
da, si eu citesc. cand las comentarii ..normale ;D
dc sunt isterica n-am curaj sa mai revin ca stiu ca nu mai gasesc comentariul sau vreunul cu parti anatomice ;D
da’ asta nu e tot un fel de subscribe to comments> http://dailycrap.ro/index.php/comments/feed/
sau ti-ar veni de la toate insemnarile?
Dana, da, cred ca acolo ar veni comentariile de la toate insemnarile, nu doar de la cele la care ai comentat si vrei sa vezi ce se mai intampla. Pe de alta parte, mie arareori mi se comenteaza la insemnari mai vechi, asa ca e, momentan, o alternativa destul de buna.