ain’t that confusing?

Am nişte vise foarte simple, o adevărată dezamăgire pentru orice psihanalist. Trebuie să scriu un mail şi tot amân, noaptea visez că o fac. Trebuie să schimb aşternuturile, dar nu mă învrednicesc, noaptea le pun la spălat. Am pierdut forfecuţa de unghii, o găsesc în somn. Problema ziua, rezolvare după ora 11 p.m. Nu am vise care să mă bântuie, să mă întreb din ce cotlon a ieşit oare aşa ceva la iveală, ce-mi şopteşte inconştientul şi eu nu-i înţeleg limba. Îmi dau seama pe dată că m-a înţepat ceva în coaste şi am visat suliţe şi armuri şi că îmi imaginez exact lucrurile de care mi-e teamă, în diferite forme, toate transparente, ca un copil costumat în urs, de care nu te laşi prostit nicio clipă.
Singura parte cu adevărat proastă e că, în banalitatea lor, conversaţiile purtate cu ochii închişi seamănă atât de mult cu cele reale, încât încurc lumea din oglindă cu cea de dincolo de ea. Stau astfel liniştită şi-apoi mă mir când ceilalţi nu ştiu că am vorbit ore întregi şi am stabilit o grămadă de lucruri. Teribilă risipă de energie.