Am văzut An education pentru că m-a impresionat mărturisirea Moutonei cum că a omorât întreaga populaţie din acvariu cu sărăturile scurse din ochi, dar la mine s-a încadrat doar la categoria “acceptabil-n-am-pierdut-vremea-chiar-de-tot”. În schimb Revolutionary Road mi-a rămas şi-acum imprimat pe scoarţă, deh, fiecare cu cine se identifică mai mult, acolo îi vibrează cordul sau coarda sensibiloasă şi suspină de fapt de mila proprie, ocupaţie emo la modă de când a apărut zicala cu “milă mi-e de tine” (nu ştiu de ce aveam impresia că a rostit-o Creangă, cultura mea e bună de aruncat la closet).
Apropo de aruncat, mi-am pus în gând să dezgheţ frigiderul (ca să bifez ceva de pe lista “n-am făcut de doi ani de zile şi-ar cam fi cazul”), ocazie cu care am umplut un sac de gunoi oxo-biodegradabil cu diverse borcane mai mult sau mai puţin sigilate şi două pachete şi jumătate de unt. M-am înspăimântat câte lucruri expirate încă de pe vremea împuşcatului ţineam pe rafturi, mă păştea toxiinfecţia şi eu habar n-aveam, mă trezeam în fiecare dimineaţă cu impresia eronată că totul e bine.
De când mi s-a dus buhul că ştiu să întorc clătitele-n tigaie, mi-am găsit un nou hobby: ameninţ lumea că, dacă nu scrie mai des pe blog, se va linge pe bot de aceste delicii până nu-şi va revizui comportamentul. Încă nu ştiu dacă funcţionează, o să vă anunţ, primul pas e mai greu, să mi se citească pe chip că vorbesc serios. Dacă am succes, o să testez varianta inversă: ofer clătite doar la închiderea iremediabilă a blogurilor.
Şi trei fapte diverse ale săptămânii: laptopul a fost resuscitat după o lună de stat pe tuşă (simt c-a amorţit şi e dornic de joacă) – am acum 500 de giga, dar niciun fişier, parcă-ncep o viaţă nouă; e foarte greu să arăt degetul din mijloc specimenului subuman care insistă să mă calce în mijlocul zebrei când port mănuşi cu un singur deget; observ că noua modă fără de care nu poţi fi luată în seamă ca femeie sunt cizmele până peste genunchi (eventual de lac) şi nu reuşesc s-o înţeleg deloc, nu mă pot gândi decât la Pretty Woman şi cum în ele îşi ţinea celebra roşcată stocul de prezervative.
Vorbele altuia mă definesc
"I am not a beautiful and unique snowflake. I am the same decaying organic matter as everything else. I'm the all singing, all dancing crap of the world and we are all part of the same compost heap." - Chuck Palahniuk umpa.pe.mail la gmail.com
Uoleleee, cum zicea nea Mărin, să nu te prind că ai să înțelegi vreodată cizmele înalte de lac! Ptiu drace!
Iar An Education kicks ass (am imprimată pe retină imaginea fetișcanei în biroul Emmei Thompson și privind exasperată într-o parte), ăsta și The Hurt Locker..
Altfel, cu ce umpli clătitele?
Tu cine esti dintre cei doi din “Revolutionary Road”, el sau ea? Sau cine esti intr-o masura mai mare?
i love over the knee boots, dar in niciun caz de lac, ih.Plus ca tre sa ai niste picioare grozave ca sa portzi asa ceva.
Clatite? Puah! thats the easiest stuff in history, ce usor de santajat sunt unii oameni, ha haha! try alluring someone cu baklavale
Băăăăi, de asta tu ai 25 de ani şi eu 21!
Ai du nat laic baclavale, prea dulci. Las, că nici clătitele mele nu-s de ici, de colea, îs din cele groase și pufoase rău, de se topesc pe limbă – de-asta nici nu pot fi umplute, ci eventual mânjite pe deasupra, asta dacă mai simți nevoia. Eu le mănânc de obicei dezbrăcate.
(nu cu închisu’, doamne ferește, ci cu scrisul mai des).
Tuvia, știu că nu ești pofticioasă, nicio șansă să te șantajez
Milli maică, m-ai lovit la punctul sensibil, ce să zic…
Călin, teamă mi-e că-s el, de-asta mi-a fost și cel mai antipatic personaj.
sunt pofticioasa, im human (and a dancer, from time to time) dar nu merge cu mancarea
)i have other guilty pleasures.sunt sigura ca’s ca excelente.
acelasi lucru zic si eu despre baklavele, i never eat them.De fapt, eu nu’mi mananc niciodata creatziile.Dar poporul nu se mai satura…
oompa, de unde ai font romanesc pentru blog? Nu mi-l dai si mie?
Călin, căci cum adică, nu pricep? Nu e nimic special pentru blog, scriu cu diacritice și dau copy-paste, dacă la asta te referi. Sau direct, mă rog, dar asta mai rar.
A, ai in Word. Pai, da, in Word. Romtimes, cumva? Pe ala il vreau. Tre’s sa fie la tine in Fonts folder.
iaca dovada! deci avea dreptate cand zicea ca sunteti doua putori amandoo…
gigix, evident, nici n-am îndrăznit să neg.