The worst part of writing fiction is the fear of wasting your life behind a keyboard. The idea that, dying, you’ll realize you only ever lived on paper. Your only adventures were make-believe, and while the world fought and kissed, you sat in some dark room, masturbating and making money.
Chuck Palahniuk – My Life as a Dog, in Stranger than Fiction
I am not a beautiful and unique snowflake. I am the same decaying organic matter as everything else. I'm the all singing, all dancing crap of the world and we are all part of the same compost heap.
umpa.pe.mail la gmail.com
February 9th, 2010 at 5:38 pm
se poate aplica la toate slujbele. se poate aplica si la maternitate (cu cateva detalii schimbate, deisgur
)
Cred ca toti oamenii care.. gandesc.. . traiesc (sau macar ajung la un moment dat .. fata in fata ) cu frica asta de a nu-si (fi) irosit viata. indiferent ce ar face.
poti sa ajungi (si probabil ca o sa ajungi) sa consideri o irosire si.. luptele. si saruturile.
viata e prea scurta si cam pana la urma nimic nu iti aduce satisfactiile la care sperai, nimic nu poate fi.. complet si atat de intens pe cat ne lasa imaginatia noastra sa speram ca poate fi.
si nu poate fi.
eu stiu sigur ca o sa ajung pe la 40-50 de ani (dc o sa ajung pana acolo..) disperata ca .. mi-am irosit viata. si stiu ca o sa fiu asa indiferent ce as face pana la varsta aia.
asa ca planul meu (e de termen lung, momentan lucrez si imi urasc slujba si urasc toate slujbele ) ar fi ca.. indiferent ce fac.. sa-mi placa, sperand ca o sa ma iert dc o sa -mi amintesc ca la momentul respectiv chiar voiam sa fac lucrurile alea
February 9th, 2010 at 9:49 pm
I have nothing against masturbating, but if you’re writing to make money, now that’s a waste of time, and a waste of the aforementioned money.
sau pe romaneste (n-am diacritice fir-ar):
Un om care nu crede in arta lui se cheama ca nu o are.
February 9th, 2010 at 10:28 pm
Dana, ai o grenada cu cuiul scos in ce ai zis. E ascunsa acolo, printre detalii, si nu face rau nimanui, dar risca sa dinamiteze totul.
Vrei sa ti zic care e? Poate o ghicesti si singura.
Eu sunt mai aproape de 40-50 de ani, si stiu.
February 9th, 2010 at 10:33 pm
Dana, tu trăiești viața mea sau eu pe-a ta? Oricum suntem mai mulți în același căcat, working jobs we hate so we can buy shit we don’t need. Mai rău mi se pare totuși să nu-ți dai seama de asta. Și într-adevăr o să ne punem problema orice ar fi, pentru că de fapt e realitatea. There’s no such thing as “meaningful”.
Călin, măcar la niște episoade de dubiu avem dreptul cu toții. Eu nu cred în oamenii care cred neîntrerupt
Cât despre diacritice, io ce să-ți fac dacă n-ai vrut să te-ajut.
February 9th, 2010 at 10:39 pm
Oompa, nu capitula, nu e realitatea, e doar limita la care ai ajuns cu interpretarea realitatii. Dar se poate si mai departe; o stiu. Indrazneste, continua.
February 9th, 2010 at 10:42 pm
A, si dubiul face parte integranta din credinta; nu e credinta adevarata aia care nu e minata de dubiu. Fac pe desteptul?
February 9th, 2010 at 10:56 pm
Deocamdată mă deprimă cei care-și construiesc o realitate. Ăsta nu mi se pare deloc pasul înainte, prefer un cinic veritabil unui optimist coafat.
Ei, deci îmi dai dreptate, măcar în privința dubiului ca ingredient obligatoriu (sau de neevitat) al orice-ului. Așa că să nu-l punem pe mister P. la zid. Nu cred că faci pe deșteptul într-o măsură mai mare decât mine.
February 9th, 2010 at 11:16 pm
O poezie pentru tolba de calatorie a Danei, se cheama: “Roll the Dice”
roll the dice
if you’re going to try, go all the
way.
otherwise, don’t even start.
if you’re going to try, go all the
way.
this could mean losing girlfriends,
wives, relatives, jobs and
maybe your mind.
go all the way.
it could mean not eating for 3 or 4 days.
it could mean freezing on a
park bench.
it could mean jail,
it could mean derision,
mockery,
isolation.
isolation is the gift,
all the others are a test of your
endurance, of
how much you really want to
do it.
and you’ll do it
despite rejection and the worst odds
and it will be better than
anything else
you can imagine.
if you’re going to try,
go all the way.
there is no other feeling like
that.
you will be alone with the gods
and the nights will flame with
fire.
do it, do it, do it.
do it.
all the way
all the way.
you will ride life straight to
perfect laughter, its
the only good fight
there is.
- Charles Bukowski
February 9th, 2010 at 11:25 pm
Ca sa-mi termin delirul pe ziua de azi, Oompa: m-ai misinterpreted from tip to toe. Realitatea trebuie s-o deconstruiesc, nu s-o construiesc. Mi-ai citit “optimismul”? Bizar… E poate o reflectie a mea din capatul opus al spectrului, ce ai vazut tu? o stranietate optica? Un “doppelganger”.
February 10th, 2010 at 11:02 am
Nunu, you got it all wrong, nu vorbeam despre tine nici măcar tangenţial, era aşa, un of de-al meu, pentru că în ultima vreme m-am tot lovit de oameni care-şi pun dimineaţa ochelarii coloraţi şi-apoi toată ziua exclamă: vai, ce frumoase sunt aceste gropi în asfalt, vai, dar ce încântător miroase a usturoi în metrou, ah, dar ce viaţă perfectă, dacă ştii cum să te uiţi la ea! Ceea ce mă face să vreau să vomit. Şi nici cinic nu te vedeam, era, iar, o preferinţă generală de-ale mele.
February 10th, 2010 at 11:39 am
chiar exista asa ceva? eu nu cunosc decat oameni cu ochelari care vad pe sarite si exclama : vai, nu e nici o groapa in asfalt, la ce te referi, ce miros de usturoi? eu nu simt nici unul, etc ;D
Nu m-am prins singura care e grenada, calin
dar chiar sunt curioasa. speranta ca n-o sa ajung la 50 de ani? tendinta de a face planuri pe care le voi pune in aplicare.. la un moment dat dar nu acum nu inca sunt sigura ca exista un moment potrivit sunt sigura ca nu trebuie sa-l aleg eu sper sper sper sa ma aleaga el pe mine?
multumesc pentru poezie, pentru asta cred ca e prea tarziu din ziua in care te nasti, don’t even start, mi-ar fi placut sa nu incep, we all go all the way, nu mi se pare ca e optional.
eu nu prea sunt de acord cu chestiile astea, nu e arta adevarata aia care nu, e credinta aia care, dragostea este daca si numai daca. e viata, sunt sentimente, frici, nu lucram cu formule si nu avem obligatia sa ajungem la un rezultat anume.
cu atat mai putin cand e vorba de arta. dc ar face-o pentru faima ar fi mai bine? pentru posteritate? pentru a salva lumea? putin din fiecare? din plictiseala? din depedenta? narcisism? o sa-l crezi pe cuvant? nu cred ca poti spune cu certitudine de ce faci un lucru, cred ca fiecare gest e ’suma’ mult prea multor motive, spaime, constiente sau nu, .. intamplari, asa ca nu se poate sa ceri anularea unui gest sau lucru pentru ca motivatia (cea declarata de autor, cea banuita de tine) nu se ridica la nivelul gestului/ lucrului.
February 10th, 2010 at 12:25 pm
Dana, grenada este : “momentan lucrez si imi urasc slujba”. Ai trecut printr-un moment de cumpana in care ti s-a oferit o slujba contrara resorturilor si inclinarilor tale interioare, si in loc s-o refuzi, ai ales-o. Stiu de ce, pentru ca toata lumea face asta in jurul tau, pentru ca “ce era sa faci?”, pentru ca esti convinsa ca “nu aveai de ales pe moment”, pentru ca in definitiv chiar te-ai straduit putin sa o obtii, nu?
Ai pierdut un examen, si cred ca Dana “profunda” stie chestia asta. De-aia si planul. Ce trebuia sa faci, in momentul in care ti s-a oferit slujba contrara Danei? Sa “roll the dice”, my friend.
February 10th, 2010 at 12:38 pm
Oompa, “can this be applied to blogs?” Toata lumea te place pentru ca tu pui un pic de suflet, de nervi si de adevar in ce scrii pe blogul tau, asa ca don’t worry about Chuck Palahniuk.
M-am hotarat sa incep sa scriu si eu un blog. Am deja doua postari in lb Engleza. De ce in engleza, pentru ca de 10 ani vorbesc numai in engleza, aici in toronto. sunt suspendat intre doua limbi (grafic, nu?), pe niciuna n-o stapanesc cum trebuie, si in plus n-am nici diacritice…
February 10th, 2010 at 12:46 pm
nu e chiar asa. de fapt cand am acceptat slujba asta chiar credeam ca .. asta fac. merg pana la capat. departe de corporatii departe de agitatii departe de oameni si departe de.. sanse de promovare, ca eu am nevoie de liniste si de spatiu si nu suport sa fac conversatie de dragul de a face conversatie si asa mai departe. sunt bibliotecara.
si pana la urma mi-am dat seama ca nu corporatiile le uram, hainele business sau zambetul obligatoriu, ci.. oamenii, slujbele, mersul IN FIECARE ZI LA SERVICIU, gandul ca fac asta pentru BANI, gandul ca nu se poate fara bani, si sentimentul asta ca nu se mai termina, ca oricum n-are nici o importanta. intru in fiecare dimineata aici si sunt in fiecare dimineata constienta ca dc n-as traduce eu articolele astea altcineva le-ar traduce, dc n-as face eu fise de lectura altcineva le-ar face, nu poti sa percepi ca pe locul potrivit un loc in care s-ar descurca oricine altcineva.
sau poate n-am inteles eu ce vrei sa spui/ poezia. dc e sa fiu sincera cu mine sa merg pana la capat ar insemna sa ma sinucid..
February 10th, 2010 at 1:02 pm
Ah, deci ai trecut examenul, dar nu cu A+. Deci nu-i totul pierdut. Ai ales o slujba mai sanitizata si cu un nivel de responsabilitate si de bullshit aproape inexistent. Bravo.
Poate ca esti pe drumul cel bun, atunci. Nu aveam detalii, si am banuit ca ai cazut captiva vreunui cubicul.
Go all the way inseamna sa fi descoperit care iti este chemarea, si de a merge numai intr-acolo, inspre locul de unde esti chemat, fara ocolisuri, fara compromisuri, fara sa astepti sa fii mai intai confortabil, chiar fara sa apuci sa fi strans cele necesare, cu tolba de calatorie aproape goala.
That’s what rolling the dice means. Basinosul de Bukowski, el a ranit prin cel mai gros rahat, si pana la urma a reusit sa roll the dice, si sa spuna si altora ce inseamna asta.
February 10th, 2010 at 1:43 pm
Ah, ce-mi place o discuţie animată, pe aici e de obicei o linişte apropiată de comă şi n-o suport.
Dana, eu nu credeam c-o să ajung nici la vârsta asta, aşa că ce-i de-acum încolo poate fi considerat ori bonus, ori irosire, depinde cum mă trezesc dimineaţa.
Deci şi tu tot între cărţi te-ngropi, deşi nu de-acolo vine smintirea, zic eu. Eu am (ne)norocul să mă-nvârt doar printre oameni care stau la birou până seara târziu, merg şi-n weekend, şi pe furtună, cred că şi dacă se-anunţă că mâine va avea loc apocalipsa ei tot trebuie să semneze condica (cred c-o să scriu o însemnare mai pe lung şi larg despre asta, mă tot bântuie gândurile în ultima vreme) şi totul mi se pare atât de absurd! Se iau atât de în serios, un deadline chiar e o chestiune de viaţă şi de moarte, un proiect şi o prezentare în powerpoint e tot ce pot naşte ei mai bun! Să fim lucizi, nimeni nu schimbă lumea şi nici n-ar trebui să-şi dorească. Dar nici să-şi spună c-o face (deşi poate asta-i ajută când pun seara capul pe pernă).
Călin, cum adică mă place toată lumea? Doamne fereşte, nici nu-i adevărat şi nici n-aş vrea să fie. I don’t worry about Chuck, I’m just a fan(atic) of his ’cause he know how to open people’s eyes, if only just for a second. Succes cu blogul. Să-nţeleg că nu te-a ajutat nimic din fişierul ăla pt diacritice. Şi nu cred că există “drumul cel bun” sau cel puţin unul universal, asupra căruia să-şi poată da fiecare cu părerea. Cum se face chestia asta cu descoperitul chemării? A uneia care să şi rămână aşa?
February 10th, 2010 at 2:11 pm
Oompa, nu stiu unde mi-ai trimis fisierul. uite o adresa (calinionescu@gmail.com).
Descoperitul chemarii? Mmm. C G jung a scris despre asta. Joseph Campbell (Eliade al americanilor) a scris despre asta.
Cea mai sigura metoda este sa iti amintesti de primele tale inclinatii cand erai copil. Copiii isi descifreaza fara gres chemarea, si ii raspund instinctiv. Fa o anamneza, cauta-ti imaginile interioare cere au lasat impresii adanci si care te misca. Scrie o lista de lucruri pe care le-ai fi facut toata ziulica, fara sa te opresti aproape, surda la orice se intampla in jur, ca in transa.
Jung si- adus aminte ca ii placea toata ziua sa construiasca canale in pamant si sa “construiasca”, sa faca niste castele improvizate din pamant si pietris.
Asa a ajuns sa-si construiasca “castelul” de la Bollingen, cu ale sale borne sculptate, si “demoni” risipiti prin gradini.
El nu-i spunea chemare, ci “mitologie personala”. Fiecare isi poate descoperi mitologia personala. Acele imagini, forte si demoni buni care-ti deschid sub picioare calea. Toti oamenii au caile lor. N-am spus ca le cunosc in detaliu, insa stiu ca exista. Betivanul de Bukowski o zice. Diversi maestri ca el…
Oompa, cand ti-ai descoperit mitologia personala, sau chemarea, ti se deschid usi acolo unde nu credeai ca pot exista. You are alone with the gods
and the nights will flame with
fire.
February 10th, 2010 at 2:24 pm
Tot acolo-ţi trimisesem. Dacă n-a ajuns nici acum, nu-s eu de vină.
Funny thing is că tocmai re-citeam despre castelul lui Jung într-o proză scurtă a lui C.P. despre oameni care tocmai aia făceau, construiau castele după cum îi tăia capul, ca să descopere apoi că miros a mucegai. Desigur, interesant la coincidenţe este că ele există.
Şi o curiozitate poate cam nepoliticoasă: cum de eşti treaz la asemenea ore?
February 10th, 2010 at 2:26 pm
jesus christ. eu taiam furnici si rame cu lama in copilarie. si inecam insecte sau le puneam in panze de paianjen
si mai ciopleam crengi de copac, tot cu lama
hai ca din asta pot sa extrag o chemare, poate devin sculptorita ;P
si imi placea sa decupez chestii. aveam un fix cu obiectele ascutite
nu prea stiu ce sa zic. optiunile unui copil sunt destul de limitate. sa zicem ca vorbim despre o ‘chemare’ precum scrisul, cum ar trebui sa se manifeste la un copil? ca scris nu inseamna sa mazgalesti cu un creion pe o carte inca dinainte sa inveti sa scrii. si probabil ca ar mai fi exemple
February 10th, 2010 at 2:30 pm
Na că mi-am adus aminte de obiceiul ăla de la tăierea moţului cu alesul obiectelor de pe o tavă. Eu am ales o carte, un pix şi nu-se-mai-ştie-ce. Iar acum chiar asta fac (substituind totuşi pixul cu tastatura, erau alte vremuri
). Cât priveşte înclinaţiile manifestate încă de-atunci nu-mi vine în minte nimic altceva în afară de cărţi. Poate trebuie să mai sondez. Plus că asta se aplică la 5+ ani. O fi trebuind să fie ceva mai precoce?
February 10th, 2010 at 2:39 pm
@dana Da, da, asta e aducere aminte. Anamneza inseamna sa gasesti principiul din spatele actiunilor, ca si cum te-ai psihanaliza pe tine insati. Si aici gandesti in stilul: ce reprezentau furnicile? Ce reprezenta panza de paianjen, sau paianjenul? Eu vad in asta, asa analiza facuta pe genunchi, o curiozitate legata de mecanisme vii, sa vezi ce se intampla, genul de observatie in detalii marunte. Asta si decupajele… Poti deveni restaurator de manuscrise vechi. Iti plac manuscrisele cu iluminatii, cu ilustratii si intarsii, ca in “Numele Trandafirului”, misterele istorice ascunse in detalii… ? Poate asta te-a adus spre biblioteca? Continua… interpreteaza gesturile Danei de atunci… ea stia raspunsul, si l-a uitat mai apoi, dar il poti recupera.
@oompa
sunt blestemat cu o afectiune a somnului. dorm haotic si intr-o zi o sa ma prabusesc din cauza asta.
February 10th, 2010 at 5:04 pm
“Scrisul” se cupleaza probabil cu imaginatia copilului. Desi mie mi s-a intamplat o chestie grafologica, in care am luat un caiet de-al lui frete-miu pe la 4-5 ani si am copiat ce scrisese el in caiet (era la liceu atunci) pe cateva zeci de pagini. Am tinut-o asa cateva zile. Era inclinatia pentru desen de fapt. pentru mine trebuie sa fi fost patternuri grafice, pentru ca literele mele erau foarte aproximative.
@ oompa, zici “carti”, dar ce anume in carti, ce tip de eroi sau eroine, de naratiuni? Si ce reprezinta imaginile imprimate? Tradu-le in termeni psihologici. Daca citesti Jung (psihanaliza jungiana difera de cea freudiana), incepi sa discerni arhetipuri sub imagini pe care le credeai complet personale.
February 10th, 2010 at 5:43 pm
mi-ai adus aminte de ceva, am rascolit prin arhiva, am gasit – ceva care m-a nelinistit prin 2005 (eheeei, taica..)
“Cu imaginea spatelui ei gol pe retina, Lang spuse atunci ca-i era rusine de faptul ca de-a lungul intregii sale vieti de adult se ocupase cu lucruri atat de abstracte, atat de straine vietii, cum ar fi scrierea de literatura si discutatul cu oameni la TV.
La un moment dat ea se uita la el cu o privire iscoditoare, apoi rosti cu gravitate: <>”. (Kjell Westo-”Lang”, ed. Paralela 45)
February 12th, 2010 at 5:14 am
Fabuloasa carte “Stranger than fiction”. Mi-a placut foarte mult. Cand am ajuns la sfarsit mi-as fi dorit sa mai fi publicat inca una si inca una … de genul acesta. Poate sunt eu fanboy dar si in postura de jurnalist care nu mai trebuie sa vada totul prin filtrul fictiunii, Chuck mi se pare extrem de priceput. O alta poveste din volumul asta care m-a impresionat in sensul “Era evident, eu de ce nu m-am gandit la asta?” este “You are here”. Daca nu le citesti pe sarite sigur ai ajuns si la ea. Desigur ca mai sunt si alte articole/povesti zi-le cum vrei care mi-au placut dar am mentionat-o pe asta pentru ca intr-o oarecare masura m-a impresionat cel mai mult.
February 16th, 2010 at 12:11 am
Cat adevar… Cum zicea cineva, nu poti avea viata facand arta.