dailycrap

“Oricât s-ar fi stricat Germania, Bucureştiul rămâne la fel de şocant la întoarcere. Îţi vine să te spânzuri din primele zile. Nu-i vorba numai de gropile de primăvară, nici de hârburile de clădiri care stau să cadă pe tine şi care fac din Bucureşti una dintre cele mai urâte privelişti de pe pământ. Nu-i vorba nici măcar de circulaţia haotică şi periculoasă moment cu moment.
E vorba despre oameni. Bucureştiul pare locuit de oameni bolnavi, care-şi duc suferinţele pe picioare. E şocant cât de lipsite de culoare sunt feţele celor mai mulţi inşi pe care-i vezi prin oraş, ce expresii teribil de triste pot avea ochii lor, cât de diforme le sunt trupurile. Oameni chinuiţi, extenuaţi, hingheriţi dintr-un loc în altul, hrăniţi prost, dormiţi neîndestulător.”

Mircea Cărtărescu, acum câteva zile, în EVZ.

Pe lângă asta, în parcul cel mai apropiat tocmai ce se va turna nişte beton, de parcă n-am fi fost şi-aşa îngrozitor de în urmă la spaţiul verde pe cap de locuitor. Dar din copaci şi iarbă nu ies bani, asta-i problema. Toţi pomii vor fi probabil înlocuiţi cu acele porcării de tufe în ghivece imense, de lemn, puse de obicei chiar în dreptul trecerilor de pietoni, de trebuie să le ocoleşti ca să traversezi, şi care trebuie mutate pe timpul iernii cine ştie unde (alţi bani). Nu-i mai sănătos să pui pur şi simplu un copac în pământ? Care ar şi putea creşte la dimensiuni rezonabile în câţiva ani? Şi ce dacă.
Nu, aici nu-i de crescut copii, deşi mulţi îşi scot pruncii în ţarcurile îngrădite din spatele blocului amăgindu-se cu ideea că e vorba de aer proaspăt, curată sănătate – câte forme de disonanţă cognitivă am văzut puse în aplicare vizavi de acest oraş împuţit, în care ne târâm oasele, minţindu-ne zilnic că ne şi place, cred că mi-ar ieşi de încă o lucrare stufoasă de licenţă.

Mie mi-e dor să stau pe iarbă.