palmă peste frunte

Pentru că acum ascult emisiunea lui Mihaiu şi tema zilei este prostia, îmi aduc aminte cu amuzantă satisfacţie de cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o vreodată, neegalată de câţiva ani încoace şi probabil nici depăşită în viitorul apropiat.
Pe când lucram într-un alt domeniu de mare angajament, cunoscut îndeosebi pentru cantitatea şi pufoşenia artificială a orgoliilor celor care-l populează, o colegă verifica, într-o doară, o informaţie de care era sigură: “Cât are un metru? 60 de centimetri, nu?”. Când mi-a văzut ochii deveniţi instantaneu exoftalmici şi gura pe jumătate căscată, a ridicat mirată din umeri a “care-i problema” şi nu m-a crezut cu niciun chip când i-am spus de cei 100 de centimetri, ba chiar a făcut sondaj de opinie în jur (revelaţia era prea mare pentru a fi acceptată cu una, cu două).
Să-mi fie învăţătură de minte să nu mai râd de C. că nu ştie instantaneu care-i formula pentru diagonala pătratului.