nu voi ceda presiunilor editoriale

Pentru că o sperii pe Moutona la metrou (deşi aş jura că am fost mereu la fel, atâta că M., de când cu Băiatul, e scumpă la vedere şi mi-a uitat defectele caracteristice) bodogănind tinerii care se-mping în mine ca la stână, de-am ajuns precum babele scofâlcite cu haină şi căciulă de blană, hai să continui totuşi ziua într-o notă mai veselă.
Măcar pentru că nu mai ninge şi tot am motiv de zâmbit/râs tâmp în faţa ecranului, atrăgând privirile întrebătoare-uite-o-şi-pe-asta-ce-nebună-e ale colegilor de suferinţă. Plus:
- tocmai când mă gândeam ce nedreaptă am fost cu Pete Doherty înainte să ascult Babyshambles şi că oh, vai, trebuie neapărat să-i descarc iar albumele, cei de la Guerrilla îmi citesc din nou gândurile şi bagă Delivery;
- după ce ieri am făcut spume colective împotriva Poştei Române, care mi-a rătăcit sezonul 2 din Mad Men, am plănuit o reclamaţie scrisă, cu număr de înregistrare (nu mă încurc, fac totul ca la carte) şi m-am plâns la amazon, care mi-au returnat pe dată banii, scuzându-se de parcă ar fi fost vina lor, seara primesc în poştă aviz să-mi ridic măreţul dvd (dansul fericirii);
- azi pisica nu-i acasă, aşa că subalternii joacă şi ei pe unde pot, în special pe, sub şi în lateralul biroului, ah, dezmăţ (sunt cunoscută pentru tendinţa de a exagera);
- am descoperit cântecul ăsta care, ignorând videoclipul uşor jenant (îmi place să cred că de vină-i bugetul de austeritate), e numai bun pentru o după-amiază pre-weekend:

I’m about to show what nobody shows
and you’re about to see what nobody’s seen
And it feels so good…