“Acest Issa (Isus) era un blajin rătăcit într-o lume crudă, cu poliția împotriva Lui și având drept tovarăși niște iepuri buni să doarmă, să trădeze ori s-o ia la fugă din fața soldaților. Prea blajin poate; aici, unde a face bine celor răi înseamnă a face rău celor buni, există îngăduințe ce nu pot fi înțelese. [...]
Oamenii îl plâng pe Issa, îl respectă, dar nu s-ar gândi să-i urmeze exemplul. Pe când Mahomed!… Un drept, și el, iar în plus: bun general, lider convingător, căpetenie de clan. Profet al lui Dumnezeu, cuceritor, familist: iată un șef care îți dă curaj. Issa?… Dar cine, pe pământ, mai vrea să trăiască singur, să “eșueze” pironit pe două grinzi, între doi tâlhari, fără măcar să aibă un frate care să-l răzbune?”
Nicolas Bouvier – “Rostul lumii”
Toate astea au devenit îngrozitor de formale. Substanța ori s-a evaporat treptat, ori nici n-a fost și abia acum știu cum să privesc ca să observ lipsa de sens. Răspund automat, fără să cred, din simple motive de politețe. Stau la masă, mâncând lucruri de care nu mi-e poftă la o oră mult prea târzie, și ceea ce părea una dintre rarele reuniuni de familie devine deodată un spectacol al nefericirii urlate în gura mare, cu scuza protectoare a alcoolului (orice poate deveni un pretext). Mă foiesc și pot în cele din urmă să plec. Toate ritualurile sunt găunoase și mă obosesc, drept pentru care nu fac decât să dorm foarte mult. Brusc am de luat prea multe decizii și niciuna nu pare câștigătoare; mă blochez privind în gol. Știu doar că regretele-mi stau în fire. Mă culc la loc și sper să nu visez nimic.
io de inviere am fujit repede acas’ ca sa ma uit la 12 monkeys.
p.s.: “Fuck the bozos!”