botanice

Nu ştiu ce se întâmplă cu primăvara asta, pe lângă faptul că încă nu m-am scuturat de frigul din oase şi merg de colo-colo ca o băbuţă veşnic răcită. Vine aşa, tiptil şi numai când mă întorc cu spatele. Mai ieri mă întrebam ce-i cu mugurii, parcă prea se iţeau cu încetinitorul, iar azi castanii aveau ditamai degetele şi, trecând pe lângă o curticică de bloc (din cele cu gard înalt până la brâu, avem mania graniţelor bine delimitate), parfumul de liliac m-a pocnit în plină faţă ca un pumn înmănuşat în mătase. Pe strada mea sunt doar betoane, fast-fooduri şi agenţii de pariuri. Din loc în loc abia, câte un pomişor mai pirpiriu decât o vrabie. Doar rareori îmi dau seama cât mă sufocă asfaltul, ca azi, când mirosea a pământ reavăn, plin de râme grase ca nişte purceluşi. N-aş putea să stau însă la casă, sunt prea multe de făcut şi parcă văd că, în loc să lenevesc sâmbăta cu o carte între perne, ar trebui să dau poarta cu încă un strat de vopsea şi să plivesc buruienile. În schimb, am de gând să înlocuiesc toate plantele care se veştejesc în ghivece, confirmându-mi reputaţia de black thumb, în preajma căreia nici măcar ficusul nu rezistă. Oi trăi şi-oi vedea.