Fiindcă numai azi nu-i vineri, ceea ce îmi dă speranţe că voi supravieţui încă unei săptămâni, cred că ar fi bine să încep o serie despre “ce citişi/văzuşi/făcuşi”, având în vedere că nu găsesc energie şi cuvinte suficiente ca să scriu despre fiecare în parte.
La capitolul “lecturi la drum de seară”, după Omoară-mă! am trecut la Slam al lui Nick Hornby. Drăguţel, n-am ce reproşa, atâta că m-am cam săturat de cărţi despre care nu pot zice decât “se citesc uşor şi te prind”. După care o pui deoparte şi te apuci de alta fără să zăboveşti nici două minute, căzut pe gânduri, căci n-ai la ce. Măcar de m-ar fi vrăjit un stil cu totul deosebit, de stau să admir frumuseţea frazei chiar dacă la următoarea pagină nu mai reuşesc să ţin minte ce s-a întâmplat (cum am păţit cu “Ada sau ardoarea”). Dar nu, nici atât – în fond, aşa n-ar mai fi uşor de citit, nu? 200 de pagini în câteva ore şi-apoi de înghesuit la loc în bibliotecă. Concluzie: nu-s de cumpărat, ci de împrumutat de la un prieten pentru un drum nu prea lung cu trenul.
Capitolul “spectatorul pasiv”: cam aceleaşi probleme, cred că-s într-o fază de leneveală cerebrală, caut gunoiul cu lumânarea, altfel nu-mi explic. Comedioare pe calapod – cred că există o singură variantă de scenariu şi se mai adaptează eventual doar culoarea părului protagonistei şi dacă eroul are sau nu barbă, în funcţie de ce consideră producătorii mai sexy. Whip it ce-a mai ieşit puţin din tipar, dar poate privirea mi-e înceţoşată, sunt subiectivă, am o slăbiciune veche şi constantă pentru Ellen Page.
Aşa că am sărit într-o altă barcă, anume The Devil and Daniel Johnston. Întrucâtva pe modelul “ah, unii oameni au probleme mai mari decât ale mele, e rău dacă asta mă face să mă simt ceva mai bine?”, combinat cu “or fi ei depresivi, dar măcar sunt talentaţi, ce te faci când însă nu eşti Virginia Woolf”. De urmărit, măcar pentru asemenea întrebări.
De văzut n-am văzut mai nimic, în afară de faptul că în ditamai oraşul e teribil de greu să găseşti un laborator foto în care să nu lucreze ageamii. Când aud de cadre pătrate (deşi pe film de 35, nu pe unul adus cu nava de către extratereştri) sunt complet depăşiţi, “luaţi asta de-aici şi plecaţi unde vedeţi cu ochii”. Nu pot decât să le urez un grabnic faliment, ceea ce nu-mi rezolvă totuşi problema.
I am not a beautiful and unique snowflake. I am the same decaying organic matter as everything else. I'm the all singing, all dancing crap of the world and we are all part of the same compost heap.
umpa.pe.mail la gmail.com
slam e aia cu cuplu de 17 ani si tipa care ramane insarcinata?
mie imi place hornby, mi se pare foarte amuzant. pentru mine e un motiv suficient sa imi cumpar cartile lui
acum depinde si la ce ai vrea tu sa te gandesti .. in general sau dupa ce inchizi o carte. sunt destule lucruri la care ai putea sa te gandesti citind slam. dar poate nu erau pe gustul tau. eu m-am gandit in primul rand la greseli. apoi la cum e iubirea la 17 ani. la cum e acum, la atatia ani distanta. la cum eram ca adolescenta, la cum o multime de lucrui nu se schimba niciodata. la unele lucruri pe care parintii mi le-au interzis si la vremea aia as fi putut sa jur ca n-o sa-i inteleg niciodata.
si, in final, mi-am repetat ca nu vreau copii.
Da, ăla e. Ai și tu dreptate, poate de fapt nu sunt eu în starea potrivită ca să stau să analizez toate astea – în plus, mi-a adus prea mult aminte de Juno ca să mi se mai pară un subiect proaspăt și să am răbdare cu el. Eram pe stilul “ok, neeext”.
Și nici nu cred că, în cazul meu, e o discrepanță atât de mare între 17 ani și 25, parc-am bătut pasul pe loc, așa că nu m-a îndemnat să analizez cât și cum m-am schimbat între timp.
Și mie îmi place Hornby, de la Turnul sinucigașilor la About a boy și High Fidelity. Însă personajul principal din How to be good m-a călcat pe nervi.
how to be good n-am citit. de fapt nici about a boy- la asta am vazut filmul. si mai citisem ceva in afara de hf si ts dar nu mai stiu ce
nu stiu, eu nu m-am gandit la juno (pana acum). dar tipa nu pastreaza copilul. asta schimba.. aproape totul. dar da stiu si eu ma satur de unele subiecte. pe asta nu l-am considerat ‘fumat’ pentru ca in general nu citesc carti/ nu ma uit la filme cu adolescenti ca ma simt batrana
pai.. think about it. cand o sa ai starea potrivita. n-ai batut pasul pe loc, cu siguranta. dar trebuie sa-ti amintesti lucruri/momente/idei/frici/vise/pozitionari etc etc de atunci
si omoara-ma tot ca Slam al lui Nick Hornby?
voiam sa mi-o iau, dar n-am apucat…
oh my, citesti Julie and Julia! Tre’ sa fie grozava
Vera, da, cam tot pe-acolo, de-aia am vorbit la grămadă despre cele două. Dar nu te lua după mine musai, ionucăi, de exemplu, i-a plăcut (dar ea are o slăbiciune pentru Ana Maria Sandu)
Tot mai bine-i cred s-o împrumuți de la cineva (m-aș oferi eu, dar nu știu dacă stai tot în București) și să o cumperi doar dacă te impresionează.
Cristina, e, să știi, teribil de amuzantă, exact cum m-așteptam
mda, nu cred ca ma iau dupa tine… ai dreptate
. mie mi-a placut mult de tot si Ada sau ardoarea si nici la Hornby nu strimb din nas.
Dom’le (ştiu că eşti de fapt doamnă, dar îmi permit câteva ticuri verbale), uite de-asta mă scoate pe mine din ţâţâni internetul câteodată, că una zic şi alta se-nţelege (şi reciproc, desigur). Căci unde-am zis eu că nu mi-a plăcut Ada sau ardoarea? Sau că strâmb din nas la Hornby? Atâta că Slam nu m-a încântat cum m-au încântat alte romane de-ale lui, de unde şi aşteptările mele umflate faţă de cartea asta.
Uf, aşa-mi trebuie dacă citesc Julie & Julia, gata, îmi distrug orice rămăşiţă de reputaţie
totusi, unde ai reusit sa scoti pozele?
Păi n-am reuşit, sunt cu ele în stadiul de “nedevelopate”.