caut cititor de vise

Chiar dacă în stare de trezie mă încadrez fără milă în clișeul “hobby: fotografia”, doar de două ori am visat că duc aparatul la ochi în stare REM. Ceea ce mă neliniștește acum e că, deși ocaziile au fost destul de distanțate în timp, de ambele dăți scenariul s-a repetat aproape întocmai. Ce văzusem de era atât de frumos încât să mă bucur că pot apăsa pe declanșator? Și încă o bucurie atât de intensă încât să o simt și la trezire, urmată apoi de dezamăgirea “degeaba-mi verific cardul, nu voi găsi nimic acolo”? Marea. Întunecată, cenușie, vijelioasă. Cer de noapte sau ceva apropiat. Valuri mari, spumă, furtună, vânt, nori care se bulucesc. Ceva care mi s-ar părea măcar înspăimântător în mod normal, căci, printre alte frici, mă tulbură și apa adâncă, de unde distanța sigură față de geamandură pe care-o păstrez de fiecare dată. Dar în vis e doar bucuria și uimirea pură față de priveliște, nicio reticență sau dorință de a face un pas înapoi (sunt la o distanță sigură, nu în unde, ci pe uscat, și nici nu-mi trece prin cap că m-ar putea amenința ceva). Știu că marea se leagă, în general, de inconștient, poate și de mamă. Iar o căutare fugară îmi dezvăluie că, oricum ai privi, furtuna nu aduce decât vești proaste: perioade agitate, mari încercări, nemulțumiri și nefericiri. Dar asta nu mă mulțumește, parcă nu m-aș limita la o definiție. O să dau anunț în ziar: Angajez specialist în visele mele.