și, când colo, ce să vezi

Motto: “Clipe de coșmar* – my favorite!” (C.)

Săptămâna asta m-am hrănit cu țigări, cel mai consistent și constant lucru care mi-a intrat în sistem (ptiu, drace!). Am ajuns la cantități niciodată depășite până acum; dacă mi-ai fi zis că atunci când pachetul va costa 12 lei voi fuma mai mult decât când era 3, aș fi spus “Cum, când o carte costă tot atât?” (în timpul acela tocmai apăruse colecția de la Cotidianul, ah, ce vremuri). Oricum, și cărțile la pachet cu ziarul s-au scumpit proporțional și-acum nu le mai cumpăr, dar pot introduce în limbajul economic această nouă paritate proprie, țigări-cărți de tarabă, care are potențialul de a deveni la fel de faimoasă precum Indicele Big Mac.

***

Să găsești un iaurt fără urmă de lapte praf (cel puțin nu una declarată pe etichetă) a devenit la fel de greu cu a găsi pepeni dulci aproape de casă. Ba încă denumirile evident croite ca să se-ncadreze în curentul “de la țară, tradiție, ah, să ne întoarcem cu toții la natură” sunt cele mai înșelătoare. Astfel, la Ulcica mult-lăudată să nu te duci cu portofelul și plăsuța de rafie, căci, pe lângă asemenea prostii, nenii mai bagă în el/ea și gelatină, ca să stea țeapăn în recipient și-n stomac. Nu sunt atât de hipstero-eco-extremistă încât să-mi pun laptele la prins, mă descurc cum pot, mărind cota de piață a Danone (deși asta îmi pică bine la papile, parcă nu mă gâdilă și la principiile “susțin producătorii locali”).

***

La Grădina Verona (verdeață, central, au limonadă cu pepene sau castravete, ce mai, toate condițiile necesare și suficiente), de când cu extinderea, îți trece os prin os până primești sus-numitul produs sau chiar și-o amărâtă de bere, pentru care maximul efort de preparare e s-o scoți din frigider. Oamenii sunt evident depășiți de cerere, dar, în asemenea vremuri precare, nu e cazul să mai angajezi doi băieți în plus, și-așa clientu’ vine și-așteaptă oricât. Să zicem mersi. Pe lânga asta, oarecum lesne ignorabil, căci nu merită să stăm cu nervii întinși la maxim și să cântăm la ei ca la mandolină, am observat pe propria piele că este noul loc de întâlnire a mai tuturor oamenilor din marcom. Imposibil să mergi și să nu vezi câteva fețe cunoscute (și mai ales din cele pe care n-ai chef musai să le întâlnești când te afli la un alcool și-un pai verde). Eu bag de obicei modul “ignore” și-mi merge, sper să nu fie doar o aparență.

***

Mi-a apărut o pozuță în DOR #3. Yay! (nu m-am putut abține)

***

C. se uita deunăzi la un film în timp ce eu butonam fără grijă și citeam tot internetul. Întreb într-o doară: “E de groază?”. “Nuuu, nici pomeneală”. Mai stau eu ce mai stau și numai ce-aud un “Hăăăă!” și un “Aaaaah!”. Mă interesez suspicioasă: “Ce se-ntâmplă?”. “A, nimic, îl torturează pe unul și-i smulge degetele de la picioare cu cleștele încălzit pe flacăra aragazului”. De unde putem deduce cu destulă siguranță că C. nu e deloc demn de încredere în ceea ce privește clasificarea filmelor de văzut. Preventiv, de-acum încolo voi căuta mereu înainte pe imdb.

*Emisiune săptămânală pe National Geographic.