haz de dezastrul astrologic

N-am ascultat-o pe Neti diminețile astea, dar e cert că ceva se petrece. De la clasicul călcat în rahatul din mijlocul trotuarului până la sâcâieli ca:
– întreruperea curentului chiar în mijlocul unei conversații importante pe Skype;
– la revenirea acestuia, trei ceasuri mai târziu, becul din baie scoate fum și scântei și răspândește un puternic parfum de asfalt încins;
– spart mașina (nu a mea, că n-am, dar a unei persoane suficient de apropiate încât să mă afecteze) parcată pe ditamai bulevardul. Pagube – consistente;
– nema apă în baie, căci vecinului de la șase i-a explodat un calorifer, drept pentru care întreaga scară trebuie să se spele pe dinți în bucătărie, iar prin alte părți esențiale când o da bunul Dumnezeu (funcțiile de excreție momentan suprimate);
– dacă doresc să cumpăr ceva anume, ori produsul a fost înghițit de cățelul pământului, ori magazinul a dispărut cu totul, răpus de criză;

Mâine mă duc să mă tund. E oare cazul să mă îngrijorez de pe-acum, sigură că va cădea drobul în capul “stilistului”, dându-i astfel idei tâmpite despre cât și cum să-mi reteze din pleată?
Nu, prefer să-mi păstrez calmul. La fel cum lista de mai sus mi-a provocat nenumărate hohote de râs, iar nu obișnuitele încruntări.

This entry was posted in lamentari, zilnice. Bookmark the permalink.

4 Responses to haz de dezastrul astrologic

  1. oompa says:

    Cu pula n-am probleme, să nu cobim.

  2. Petrov says:

    atunci n-ai probleme deloc.

  3. oompa says:

    Practic, așa-i, n-am. Teoretic, mă mai alint și eu. Te rog să-mi permiți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Subscribe without commenting