cărămidă rea, dă, Doamne, să stea

Dâre uscate de urină, brăzdând trotuarul pe toată lățimea. Pe lângă ziduri de case, de licee și de magazine abandonate de mult. Mă străduiesc să-mi fac din drum o cursă cu obstacole, chiar dacă mai mult de pamplezir, căci eficiența e minusculă.
Uneori, risc și citesc câte-o rubrică de ziar în timpul mersului. În orice clipă, talpa-mi poate mângâia un căcat de câine ornamentând bordura. Norocul astfel obținut nu compensează duhoarea.
Mașini din care n-a mai rămas decât carcasa, înconjurate uniform de-un amestec de pantofi scâlciați, tampoane aproape putrezite, coji de cartofi și ziare îngălbenite de ploaie.
Nu-mi vine să cred când zăresc câte-un înveliș țepos de castană. Vara asta nici n-am simțit-o și de-asta încă aștept cireșele și vacanța mare. Parc-am fost absorbită de o gaură de vierme și nu pricep ce s-a întâmplat cu ceilalți, de-au îmbătrânit zeci de ani în vreme ce pentru mine s-au scurs doar câteva secunde.
Deocamdată refuz cu îndârjire să-mi îndeplinesc ritualul anual și să strecor castane în buzunar, lângă pachetul de țigări. Sunt sigură că, de-ndată ce le-aș simți netezimea, toamna ar da peste mine ca un șofer neatent, care nu se uită în oglinda retrovizoare.

This entry was posted in looking around. Bookmark the permalink.

One Response to cărămidă rea, dă, Doamne, să stea

  1. Ionut says:

    salut, nu vad sa ai pagina de contact. m-ar interesa un advertorial. mersi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Subscribe without commenting