doar eu pot crede c-am trecut pe lângă Aeroportul Otopeni fără să-l văd

De ceva vreme, mai există un participant la traficul motorizat din capitală de care este bine (pentru sănătatea dumneavoastră fizică, dar mai ales psihică) să vă feriți. Nu că m-aș considera vreun pericol major:
– semnalizez (în limitele reflexelor),
– îmi scapă doar ocazional piciorul pe accelerație (și-atunci am grijă să mă admonestez singură cu un “Hooo, Marițo!”),
– circul cu farurile aprinse (imediat ce ies din parcare sau, în alte cazuri, când mă holbez la vitezometru, nu văd nimic și-mi aduc aminte),
– îmi moare motorul în mijlocul intersecției de un număr rezonabil de ori (unde rezonabil = oricât consider eu de cuviință).

Sunt însă un dezastru total și uluitor când vine vorba de orientarea în spațiu. În lipsa mijloacelor electronice moderne, cercetez bine câte-o hartă online înainte de a pleca de-acasă și-mi făuresc o imagine mentală completă, cu săgeți și tot tacâmul. Baiul este că, pieton fiind de-atâția ani, niciodată n-am băgat de seamă care străzi anume au sens unic (deh, picioarele nu țin cont de asemenea restricții) ori pe ce bandă trebuie să se încadreze un vehicul ca să facă la stânga la momentul oportun, să pătrundă într-un tunel sau să iasă de pe un pod.
Astfel, până acum am avut ocazia de a ajunge la BCU (pentru ne-șoarecii de bibliotecă, clădire poziționată cam la mijloc între Piața Universității și Romană), venind din direcția Unirii, cu popas la Victoriei (cât pe ce să ajung la Aviatorilor, scuip în sân, că nu-i timpul pierdut).
Astă-seară m-am încumetat să pornesc spre o expoziție de desen hipsteresc (ce-am descoperit acolo merită o însemnare separată care, probabil, nu va vedea niciodată lumina tiparului). Drumul era ocolitor de la bun început, căci trebuia să culeg și niște pasageri inocenți, care nu știau, desigur, în ce se bagă.
Am început astfel: la Univeristate m-am speriat de mulțimea de polițiști care făceau diverse semne din ambele brațe cu ocazia transmisiunilor TV în direct și n-am reușit s-o iau la stânga când trebuia. Am călcat-o până la Romană, de unde, ca și-n cazul de mai sus, n-am fost în stare să intru în rond corect și-am purces-o obligat-forțat spre Victoriei (se pare că am o atracție complet nesănătoasă din punct de vedere al consumului de benzină pentru acest loc).
De acolo, Dumnezeu cu mila, am mers înainte, împinsă de cei din spate (aproape la propriu, abia acum înțeleg sintagma “bară la bară”), fără să am habar pe unde mă aflu, de mă simțeam mai rătăcită decât Scufița Roșie-n pădurea plină de lupi. Cumplit sentiment, vă jur, când toate blocurile arată la fel, semafoarele clipocesc identic și nu ai idee dacă să-ntorci, că acuși ajungi în bălăriile de la marginea Bucureștiului, sau, dimpotrivă, să insiști, că te afli totuși pe drumul cel bun.
Până la urmă, nici eu nu știu cum, m-am trezit pe Podul Grant, unde-aveam eu trebi, doar că în sens contrar celui dorit! Țin-te, pârleo, răsucește volanul de planează peste șinele de tramvai, să te văz cum poți!
Cert este că am bătut orașul vreo două ceasuri și ceva pentr-o benoclare de zece minute la niște hârtii mâzgălite. Asta după ce, parcată în fața casei cu pricina, am descoperit că numele locurilor “cool” se aleg dintr-o bază restrânsă de opțiuni și Home Matache este, desigur, cu totul altceva (adică într-o cu totul altă felie a capitalei) decât Home Mătăsari. Să vă pieptene naiba cu hăum-urile voastre cu tot!

This entry was posted in been & seen, zilnice. Bookmark the permalink.

7 Responses to doar eu pot crede c-am trecut pe lângă Aeroportul Otopeni fără să-l văd

  1. moutona says:

    imi era dor sa te aud aici!

  2. Dana says:

    you made my day :-)
    eh, asa e la inceput, si mie mi s-a intimplat cind trebuia sa plec acum vreo 10 ani din bucuresti spre tirgoviste cu un expat si in mijlocul bucurestiului mi-am dat seama ca nu am nici cea mai vaga idee pe unde ies din bucuresti, care e N-S-E-V si m-am invirtit vreo ora ca o gaina beata .. pina la urma din politist in politist am gasit iesirea :-)

  3. Carmen says:

    hehe, nu sunt singura incepatoare :D marea diferenta este ca eu conduc in Iasi, si nu in Bucuresti. si mai nou (pentru ca a trecut mai bine de juma de an de cand am carnet) imi permit s-o fac pe nebuna in trafic.
    oof ce bine e cu bulina galbena in geam :)

  4. oompa says:

    Ce înseamnă “a face pe nebuna în trafic”? Să ştiu dacă merită să aplic şi eu tehnicile în cauză. Până una-alta, nu mai conduc deloc, maşina abia se zăreşte din mormanul de zăpadă, aştept să iasă de-acolo pe cale naturală.

  5. Carmen says:

    sper sa nu fiu inteleasa gresit: port centura de siguranta, nu vorbesc la telefon cand conduc (pentru ca am incercat o singura data, si … am stat cu telefonul cazut scaun o perioada) si nu depasesc limitele de viteza prin oras :)
    insa acum am prins curaj sa depasesc, sa parchez in locuri imposibile, sa-i atentionez pe cei care uita sa porneasca la verdele semaforului si sa conduc cu muzica la maxim (si asta pentru ca am invatat sa “lucrez” cu oglinzile).

  6. Clara says:

    Asa e Bucurestiul, stiu pe cineva care isi lasa masina la intrare in Bucuresti si o lua cu ratb-ul pana unde avea treaba. :P

  7. milano says:

    I was looking at some of your posts on this website and I conceive this web site is really instructive! Keep putting up.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Subscribe without commenting