trece până te-nsori

Nu mi-a curs niciodată sânge din nas. Nările mele sunt virgine şi sunt invidioasă pe cei care-au trecut prin asta, cum sunt invidioasă cam pentru orice experienţă care mi-a scăpat. Nici măcar nu trebuie să fie ceva bun, interesant, înălţător. Ţin minte aproape fiecare coleg care se ridica brusc în mijlocul orei, cu batista la nas, şi era imediat înconjurat de grijă şi scutit de orice efort. Un fel de piua de la rutina cotidiană.
Nu mi-am rupt niciodată vreun os. Concluzia pripită ar putea fi că n-am dus o viaţă suficient de aventuroasă şi ai mei nu m-au lăsat să mă caţăr în copaci. Doar mi-am sucit cândva o gleznă, complet banal, pe nişte trepte, nimic care să nu se rezolve de la sine după câteva zile de şchiopătat prin metrou şi câţiva metri de faşă elastică.
Mi-am spart capul pe când n-aveam mintea destul de coaptă încât să nu mă bazez pe scaunele cu trei picioare. Nu mai ţin minte şuvoiul de sânge care mi se scurgea pe frunte, ci doar siluetele doctorilor aplecate deasupra mea, ca nişte extratereştri din filmele proaste cu întâlniri de gradul III, cârpindu-mă fără anestezie. De-atunci, după “Stai cuminte, că nu doare”, nu i-am mai crezut pe ai mei.
Apoi n-am mai crezut în vorbele nimănui, fie şoptite, răstite sau scrijelite.
Şi-atunci am început să le exersez înşiruirea.

Trece an dupa an
Trec lumini pe tavan
Am zâmbit prea târziu
Am tras târziu de volan

This entry was posted in zilnice. Bookmark the permalink.

One Response to trece până te-nsori

  1. tuvia says:

    ah those bloody kids :) si eu vroiam sa scap de ore si sa simulez cumva un lesin.cand s’a intamplat de’adevaratele, nobody believed me.the girl who cried wolf :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Subscribe without commenting