Acum câţiva ani îmi alesesem şi blugii în care voiam să odihnesc pentru vecie şi era neapărat necesar ca asta să se petreacă pe Smells like teen spirit. Între timp blugii s-au rupt întru neutilizare şi nici Kurt nu mai e lipit pe uşă, de unde să mă privească abătut.

Cum n-am pretenţii absurde a la Mioriţa, cu “să beţi şi să vă veseliţi, cu-o moarte toţi suntem datori”, căci ştiu bine că nici eu n-aş fi în stare şi mi-ar sta totul în gât, n-o să fie nici muzică de horă şi nici Obladi Oblada, life goes on, lalala.
În schimb, n-aş protesta din lumea de dincolo dacă s-ar asculta:
- No surprises a lui Radiohead (ba ar fi bună chiar şi o discografie completă, pe principiul “să fie pe sufletul ei, că mult i-au mai plăcut”);
- Daniel Johnston cu True love will find you in the end (ca încurajare pentru cei rămaşi);
- Death Cab for Cutie cu I will follow you into the dark şi Snow Patrol cu Set the fire to the third bar (emo-ul din mine va renaşte din cenuşă, e o certitudine, nu mă ruşinez);
- Sirens de la Byron, Ceaţă cântat de Ada Milea şi, hai, treacă de la mine, Andrieş cu Un om fericit (căci nici ai noştri nu-s mai prejos).

Singura părere de rău e că situaţia nu-mi va permite să asist şi eu, fie şi pe nesimţite, la aşa mândreţe de selecţie muzicală. Dar, deh, asta-i moartea…

Vineri se scuză aproape orice.

I’m about to show what nobody shows
and you’re about to see what nobody’s seen
And it feels so good…

Ring the bells that still can ring

And sing your stupid head off

To the ones who are not listening

M-a apucat marele amor abia dupa concertul in care-am stat mult prea departe de scena, lipaind mai bine de-un ceas in apa pana la glezne, cu degetele zbarcite si nesavurandu-l mai deloc. Asa-i soarta, tine musai sa-mi demonstreze ca are simtul umorului, acum as sta de cinci ori pe-atat numai sa-i mai aud.
Cand gasesc niste muzici care-mi plac atat de mult, imi doresc cu o ardoare greu de imaginat:
- sa existe reincarnare,
- sa ma intrupez in barbat data viitoare,
- barbatul sa fie unul frumos si cu mare talent muzical,
- pe langa asta, sa aiba si sansa (Doamne, nu-ti bate joc trimitandu-ma sa ma nasc in Kargazstan).
De restul m-as ocupa eu.
Nu cred ca poate exista ceva mai imbatator pe lumea asta decat sa faci zeci de mii de oameni sa cante odata cu tine, imbratisandu-te iar si iar din priviri, sa-i faci sa planga si sa rada cu doar cateva cuvinte care ti-au iesit de pe buze, sa iubesti ceea ce faci si milioane de necunoscuti sa te iubeasca pentru asta.
Oare am adunat suficienta karma pozitiva?

Tea is a marvelous drink; everyone loves a nice cup of tea. It breaks through the barriers of class and status, from the worker in the factory canteen to Her Majesty the Queen. Everyone loves a nice cup of tea.

Poate-asa reusesc sa-mi aduc aminte sa dau naibii nesul si sa revin la ceaiul negru baut de dimineata.

Tea offers a moment of transcendence away from the mad and frantic world.

Drink tea, put the kettle on, imi voi zice diseara.

Vreau o cana cu buline.

De dimineata, o coincidenta simpatica (ca mai toate coincidentele; daca nu pot fi caracterizate asa, nu exista): imi iau pentru prima oara The New York Times Book Review si, chiar pe pagina intai, vad recenzia lui Timothy Egan la ultima carte a lui Dave Eggers, Zeitoun, pe care tocmai ce-am terminat-o de citit. Si de care, sunt sigura, n-a auzit inca nici naiba pe-aici (ei, se poate spune ca acum au auzit totusi cei cativa cititori ai revistei) si nici nu cred ca se-ncumeta cineva sa cumpere drepturile de traducere, din motive necunoscute, cum nu s-au apropiat nici de A Heartbreaking Work of Staggering Genius. Au masacrat in schimb titlul You Shall Know Our Velocity, de nu m-as fi apucat in veci de o carte numita Sa te tii alergatura!, noroc ca stiam despre cine-i vorba.
Si, ca tot voiam sa insir niscaiva impresii legate de Zeitoun, prefer sa fiu precauta si sa intreb inainte: va intereseaza asa ceva? Sau sunt deja arhisuficiente blogurile care functioneaza exclusiv ca jurnal de lectura?

Vineri am cele mai concrete dorinte. Azi vreau cu ardoare o Diana mini – functioneaza cu film de 35, aleluia!, si e numai buna de strecurat in geanta. Sunt putin reticenta la plasticul de trei lei, dar chiar si plasticul de 3000 de lei s-a dovedit, in fapt, tot de doi bani, macar Diana e mai onesta.
Pana una-alta, ar trebui sa ma dumeresc cum functioneaza Zenitul. Oare cate filme e social acceptabil sa strici pana obtii un cadru decent?

Dragos ma intreaba ce inseamna Mihail Sebastian pentru mine. Cu riscul de a oripila, spun franc: mai nimic. Am citit doar Accidentul si Orasul cu salcami, aparute intr-un singur volum in colectia Romanul de dragoste si asta cu prea mult timp in urma, pe la inceputul liceului. Sunt faimoasa pentru ca nu tin minte decat 10% din ce citesc (ii admir in schimb profund pe cei care pot descrie in amanunt cum era imbracat un anume personaj dintr-o carte), ba chiar cumpar de mai multe ori acelasi volum, uitand ca am deja un exemplar in biblioteca. Astept cu deosebit interes batranetea, poate atunci voi fi mai agera la minte.

Maria Raducanu – Cristina

C’est le malaise du moment
L’épidémie qui s’étend
La fête est finie on descend
Les pensées qui glaces la raison

Si varianta live, care-mi aminteste ca trebuie neaparat sa-mi cumpar DVD-ul. Apas obsesiv pe play si degetul mi se chirceste pe buton. Imi vine sa-l indrept cu ciocanul. Protect me from what I want.

Intrebarea care ma preocupa: de ce n-am stiut de filmul asta?