dailycrap

Mi-am adus subit aminte cum citeam eu Nietzsche şi Schopenhauer în liceu (nu m-am uitat pe wikipedia să verific cum se scrie, am încredere în memorie) şi cum tocmai cu profesorul de religie mă găsisem să îi dezbat, aveam scris mare pe coperta caietului “Dumnezeu e mort” (nu găsisem ceva mai în spirit de frondă de-atât) şi-mi puneam special cele mai scheletoase tricouri rockăreşti, să-l bag în sperieţi. Dar el era totuşi tânăr şi-avea inima bună, drept urmare când am fost ultima dată acasă l-am văzut pe un post local de televiziune discutând despre cărţi, cred că e un fel de Cristian Tabără al litoralului, doar că mai zvelt (barba-i aceeaşi).
Eh, ce vremuri, pe-atunci căram mereu o agendă de notat chestii pe care trebuie neapărat să le ţin minte şi să le şi fac, între timp am dobândit dureri de spinare şi refuz să-mi îngreunez geanta peste limita de cinci kile-două cărţi-şi-un-pachet-de-ţigări, cu toate riscurile amnezice de rigoare. Ba încă aveam şi-un carnet groscior în care-mi notam conştiincios citate semnificative din diverşi autori, nu ştiu, zău, de unde atâta timp.

Am văzut că însemnările cu “ce-am mâncat, ce-am băut, ce-am visat azi-noapte” au ajuns deja la nivelul următor, de dimineaţă m-a întâmpinat una despre mersul la coafor şi un întreg colaj cu rezultatul – cred că erau pe puţin vreo 20 de fotografii, atâta că eu am crezut că-i cu “înainte” şi “după”, dar de fapt era doar “după”, asta spune multe despre succesul demersului frizeristic.
Cu această ocazie (pentru că nimic nu-i pur întâmplător) mi-am amintit că mă tot bate gândul să-mi trag breton a la Zooey Deschanel,
amăgindu-mă cu ideea că voi arăta chiar ca ea după aceea – fapt cel puţin naiv, îmi dau seama. Sau măcar să am aerul ăla de “tocmai ce-am împlinit 30, dar parcă abia am ieşit din adolescenţă”. Sunt întrucâtva pe drum, anul trecut mi s-a întâmplat de trei ori să mi se pună la îndoială majoratul. Problema e însă că nu-mi propusesem aşa ceva, deci nu pot repeta experimentul. Ah, mi-e teamă că voi arăta ca o tufă şi voi regreta amarnic ciopărţirea care nu mai poate fi lipită cu scuipat.

Poza de aici

Cineva tine musai sa-mi strice zilele de vineri, dar n-am de gand sa cedez presiunilor inainte sa-mi fac inele si bratari din parul uraciosului.

De dimineata, o coincidenta simpatica (ca mai toate coincidentele; daca nu pot fi caracterizate asa, nu exista): imi iau pentru prima oara The New York Times Book Review si, chiar pe pagina intai, vad recenzia lui Timothy Egan la ultima carte a lui Dave Eggers, Zeitoun, pe care tocmai ce-am terminat-o de citit. Si de care, sunt sigura, n-a auzit inca nici naiba pe-aici (ei, se poate spune ca acum au auzit totusi cei cativa cititori ai revistei) si nici nu cred ca se-ncumeta cineva sa cumpere drepturile de traducere, din motive necunoscute, cum nu s-au apropiat nici de A Heartbreaking Work of Staggering Genius. Au masacrat in schimb titlul You Shall Know Our Velocity, de nu m-as fi apucat in veci de o carte numita Sa te tii alergatura!, noroc ca stiam despre cine-i vorba.
Si, ca tot voiam sa insir niscaiva impresii legate de Zeitoun, prefer sa fiu precauta si sa intreb inainte: va intereseaza asa ceva? Sau sunt deja arhisuficiente blogurile care functioneaza exclusiv ca jurnal de lectura?

Vineri am cele mai concrete dorinte. Azi vreau cu ardoare o Diana mini – functioneaza cu film de 35, aleluia!, si e numai buna de strecurat in geanta. Sunt putin reticenta la plasticul de trei lei, dar chiar si plasticul de 3000 de lei s-a dovedit, in fapt, tot de doi bani, macar Diana e mai onesta.
Pana una-alta, ar trebui sa ma dumeresc cum functioneaza Zenitul. Oare cate filme e social acceptabil sa strici pana obtii un cadru decent?

Dragos ma intreaba ce inseamna Mihail Sebastian pentru mine. Cu riscul de a oripila, spun franc: mai nimic. Am citit doar Accidentul si Orasul cu salcami, aparute intr-un singur volum in colectia Romanul de dragoste si asta cu prea mult timp in urma, pe la inceputul liceului. Sunt faimoasa pentru ca nu tin minte decat 10% din ce citesc (ii admir in schimb profund pe cei care pot descrie in amanunt cum era imbracat un anume personaj dintr-o carte), ba chiar cumpar de mai multe ori acelasi volum, uitand ca am deja un exemplar in biblioteca. Astept cu deosebit interes batranetea, poate atunci voi fi mai agera la minte.

Maria Raducanu – Cristina

De vreo opt ani visez sa vizitez orasul. De cam toti atatia visez sa traiesc in el. Prima dorinta de pe lista s-a indeplinit. Ar trebui sa incep sa lucrez la cea de-a doua.

Din care, ca de obicei, astept sa ma scoata altcineva. Avem dupa cum urmeaza, pentru toate gusturile si competentele:

1. Nehotarare intre un iPod nano de 8 GB (preferabil rosu) si unul clasic de 80. Media cumpatata, ca de obicei, nu exista, doar traim intr-o lume in care extremele sunt la putere.
Pe scurt, 80 GB mi se pare obscen de mult, nu mi-ar ajunge o viata sa-l umplu si vreo 2 si jumatate sa ascult ce-i pe el. La cel de 30 (mai uman, totusi) folosisem parca doar vreo 7 si ceva si ma deranja, in general, dimensiunea greu inghesuibila in buzunar.
Pe de alta parte, diferenta de pret nu e deloc proportionala cu diferenta de spatiu de stocare (cum ar fi un nano de 10 ori mai ieftin?). Parca vad ca ma hamesesc, pe principiul celor care cumpara 15 kile de detergent, desi spala rufe o data pe luna, doar asa, ca-i la oferta.

2. In oricare dintre aceste variante, se poate avea incredere intr-un produs “refurbished”? Mi-e neclar ce implica de fapt acest termen.

3. Mai trebuie sa achizitionez si o camera video. Nu ma pricep deloc, ma uit pe site-uri precum curca-n lemne. Nu am nevoie de cine stie ce functii bombastice, vreau ceva decent, imagine clara si alte lucruri de bun-simt (care am inteles insa ca nu sunt chiar atat de usor de gasit). Disponibilitate buget: pana in 1000 lei.

Sa curga sfaturile si sugestiile!

Leapsa de la gramosi se potriveste tare bine cu ce aveam eu de gand sa scriu oricum, asa ca o onorez cu mare placere.
Ce mi-a placut cel mai mult din ce mi-a adus Mosu’ pana acum (nu garantez pentru exactitate, am memoria cam proasta): un portofel rosu (in clasa a 8-a, parca), pe care mi-l doream tare mult si care era cam scump pentru bugetul spiridusilor. Dar am fost cuminte si l-am primit. Il port cu mine de-atunci, e mare, burdusit (nu cu bani, din pacate) si incap in el toate pozele cu omuleti dragi sufletului meu.
Ce-as dori sa-mi aduca Mosu’ peste doua saptamani (in ordinea inversa a importantei):
- o umbrela mare si colorata, pentru ca cea de-acum e neagra, pricajita si cu o spita indoita a tristete,
- o pereche de cizme de cauciuc, la fel de colorate ca umbrela, pentru protejarea extremitatilor inferioare de noroaiele bucurestene,
- o pereche de bretele negre, ca sa nu-mi mai cada nadragii,
- inelul ala mumos de-mi face cu ochiul din vitrina de fiecare data cand trec pe langa el,
- un cont Pro pentru Flickr, ca ma tot ameninta ca-mi expira in 5 zile si-au bagat groaza-n mine,
- un om bun, cu suflet mare si tare priceput, care sa ma ajute sa-mi cumpar domeniu si sa-mi mut blogul intr-un loc prietenos si insorit,
- cateva seri linistite cu S., band vin fiert si rontaind ciocolata.

Leapsa merge mai departe la ionuca si la moutona, care nu au voie sa se sustraga obligatiei cu nici un chip.