why does it

Când dimineața îmi răsună întruna în cap Why does my heart feel so bad, why does my soul feel so bad și-apoi, într-adevăr, vine și cauza care provoacă o asemenea reacție, mă întreb dacă-i vorba de subtila mea capacitate de a previziona sau, așa cum mi-a zis cineva, dându-mă peste cap într-o tumbă din care nu mi-am revenit nici acum, eu sunt cauza însăși.
Dacă lucrurile nu-mi ies decât după îndelungi eforturi, după ce trebuie să sparg pereții cu capul și să escaladez obstacole care par uneori interminabile nu pentru că asta-i realitatea (=viața e grea și niciodată nu poți obține ce-ți dorești doar întinzând mâna), ci pentru că eu o fac așa?
Dacă alții reușesc cumva, printr-o metodă care pentru mine aparține de miraculos, să obțină lucruri (materiale și ne-) doar crezând cu adevărat că totul e ușor?
Gândul mi se învârte eu sunt de vină eu sunt de vină eu sunt de vină eu sunt de vină masochisto masochisto masochisto.
Și lucrurile nu-mi ies decât după ce leșin de griji și de oboseala cumplită de a mă redresa când mi se pune piedică. Fapt pentru care eu sunt de vină eu sunt de vină eu sunt de vină.
?

Posted in hate of the week, lamentari | 13 Comments

punct. și fără ”de la capăt”

Am dat mâna o singură dată, lângă o pătură întinsă pe iarbă. Ce poți zice despre un om după câteva secunde? E tânăr și viu, respiră la fel ca tine și se uită la cer cu aceeași privire.
Azi eu am sarcini, griji și întrebări care mă sâcâie. El nu, chiar dacă n-a ales asta.
E îngrijorător cât de puțin și de rar mă gândesc la moarte. Moartea mea nu există sau, cel puțin, e ceva ce pot să amân pe termen nedefinit, cu o simplă fluturare din mână. Moartea mă va păsui cât să mai fumez niscaiva cartușe de țigări, cât să beau bere cu prietenii, cât să mă cert pe tema celui mai tare serial făcut vreodată, cât să merg în concediu, cât să nu dorm câteva nopți de griji mărunte care par copleșitoare, cât să mai tânjesc, cât să mă mai lupt, cât să-mi mai doresc să fiu și să simt.
Știu că moartea nu bate la ușă, că nu-ți dă telefon înainte, că nu poți să apeși “reject call” sau “not attending”. La event-ul creat de ea n-ai cum să nu participi.
Și totuși, n-ar trebui să existe înmormântări la care cel întins în sicriu e tânăr, prea tânăr, mai tânăr decât tine, și odată ați respirat la fel și v-ați uitat la cer cu aceeași privire.

Posted in to dream the impossible dream | 1 Comment

o banală zi de sâmbătă


sau look, mum, no hands!
sau mi-aș vinde un rinichi ca să pot face asta toată viața, dar atunci nu cred c-aș mai fi aptă medical
sau acum înțeleg ce înseamnă dependența de adrenalină
sau jur că ei sunt cei mai faini oameni din lume
sau definiția din dicționar a extazului e incompletă
sau acum am un motiv să joc la loto
sau până atunci trăisem degeaba
sau imposibil de descris în cuvinte
sau

TNT Brothers, you rule!
Posted in been & seen, love of the day, to dream the impossible dream | Tagged , , , , , , , , | 5 Comments

până-mi aduc aminte unde-am pus cuvintele

voi umple locul cu imagini mediocre

***

***

Posted in foto, love of the day | Leave a comment

the food in Berlin is as good as it gets

***

***

Continue reading

Posted in foto, love of the day | Tagged , | 3 Comments

my heart is small and heavy


Posted in foto | Tagged , , , | 1 Comment

micile lucruri

Sâmbătă dimineața citind DOR aproape din scoarță-n scoarță și mâncând ultima felie de tort lângă o cafea cu mult lapte.
Vită la grătar făcută exact așa cum trebuie.
Un inel cu nasturi.
Bluza cu spatele gol, drept pentru care trei persoane îmi cer voie să facă poze tatuajului cu faimosul stencil.
Așternuturi proaspăt spălate.
O sută de pagini citite pe pătură, la umbra unui tei.
Noua tunsoare.
Planuri de mâncat în locurile vizitate de Anthony Bourdain.
Trei filme date la developat.
Bere cu oameni dragi.
DVD-urile cu Seinfeld, scoase în sfârșit din țiplă, pentru că The Big Bang Theory e în pauza dintre sezoane.
Căldura care încă n-a devenit înăbușitoare.
Probat pantofi roșii, cu tocuri cât niște papainoage, într-un magazin aproape pustiu.
Queen.

Posted in been & seen, foto, looking around, love of the day | 3 Comments

Internetul nu uită niciodată și e păcat – studiu de caz: Tripoli

Eveniment important. Ca de obicei, ce, unde şi cum facem, în sarcina mea. Hmm, parcă mi-a povestit recent cineva de un local cu specific libanez. Taman pe gustul nostru. Următorul gest, devenit aproape automat – întreabă-l pe Google ce părere are. Pe primele pagini, impresii din 2007. Dezastru. Experienţe proaste peste experienţe proaste – servire de la aproape inexistentă la sub orice critică, mâncarea nici prea-prea, nici foarte-foarte, aştepţi cu orele sau până cedezi nervos şi te-ndrepti spre prima covrigărie.
Totuşi, am încredere în word-of-mouth. Hai să mai săpăm, au trecut patru ani, se poate să se fi schimbat lucrurile. Într-adevăr, după nişte filtre, găsesc şi opinii mai recente. Laude peste laude, spânul s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat în Făt-Frumos. Îmi fac curaj şi sun. ”Sigur, se rezolvă, aveţi masă rezervată pentru diseară. Sigur, puteţi aduce tort, îl ţinem la frigider până la momentul oportun.”
Ajung prima. ”Aceasta e masa. E bună? Dacă nu vă place, spuneţi şi vă mut imediat.” Meniul adus de îndată. Limonada de umplut timpul de aşteptare, la fel. Ceilalţi vin pe rând. Pe ultimii doi îi zăreşte de afară patronul şi ne anunţă – ”A sosit şi sărbătoritul!” E felicitat încă de la intrare (cred că a auzit mai mulţi ”La mulţi ani” din partea personalului decât din gura noastră).
Mâncare de te lingi pe degete – kafta cu sos de iaurt şi mentă din care n-ai împărţi nicio îmbucătura, ca să-ţi rămână cât mai mult. Rasasfour de vită, cu un sos de rodii incredibil. Lipii calde, direct din cuptor. Plăcinţele crocante, cu brânză ori carne (sambusek).
Nu apucăm să ne plictisim între felurile de mâncare (dar nici înghesuială nu era, ce-i drept). Patronul trece de mai multe ori pe la masă – ”E totul în regulă?” Chelneriţele dispuse mereu să te-ajute, deşi cu mici scăpări (”Ah, am uitat să aduc scobitori.”) Farfuriile şi linguriţele pregătite deja pentru momentul în care mă hotărăsc să aduc tortul.
Curat, plăcut, muzică arăbească pe fundal, dar suficient de discretă încât să o bagi de seamă doar în pauzele de conversaţie. Ferestre mari şi larg deschise, cât să nu te deranjeze că eşti înăuntru, nu pe o terasă umbroasă. La final, o sticlă de şampanie din partea patronului, care-a ciocnit un pahar cu noi. ”La mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani!” 
Şi, pentru că vreau că experienţele celor care au fost acolo în 2007 să nu mai alunge şi alţi oameni, care habar n-au ce pierd astfel, zic scurt: Restaurant Tripoli, în zona Hala Traian din capitală. Bun. Bun. Bun. Abia aştept să-i mai calc pragul, căci sunt departe de a fi savurat toate opţiunile din meniu.  Dacă nu mă credeți, insistați să testați cu propriile papile gustative.
 
Posted in been & seen, love of the day, sufletul comertului | 2 Comments

să serbăm căldura şi anumite persoane importante

Chiar dacă n-am stat cu ochii-n cer pe cât aş fi vrut, chiar dacă mi-am umplut tenişii de noroi şi-apoi i-am pus la înălbit în Domestos, chiar dacă berea s-a încălzit şi mâncarea s-a terminat, chiar dacă habar n-am să joc volei, am nevoie de-aşa ceva mai mult decât de indispensabila cafea de dimineaţă. Am nevoie să respir, să-mi întind braţele dureroase, să râd de mine că citesc reviste cool şi să beau Cherry Coke pătrunsă în secret pe teritoriul României. Măcar din când în când.

~~~

Continue reading

Posted in been & seen, love of the day | Tagged , , | 1 Comment

this number is currently unavailable

Fac curățenie în agenda telefonului – nu din lipsă de spațiu, ci din nevoia de a începe de undeva ritualul de debarasare, încetarea acumulării de lucruri doar pentru că e loc și nu se știe când îți trebuie. Dacă nici măcar nu știu de unde să iau numele cu pricina, delete. Dacă n-am mai vorbit de trei ani de zile sau mai mult, delete. Incredibil câte persoane al căror număr l-am păstrat doar pentru că acum multă vreme mă sunau să le aduc cursurile lipsă. Delete. Dacă nu mai știu ce face omul acela în clipa de față, dacă are trei copii sau a intrat la pușcărie pentru că a condus cu permisul suspendat, delete. Dacă nici nu mă interesează să aflu aceste amănunte, delete. Dacă am numărul de telefon personal, de la serviciu și cel de acasă, delete, delete, delete. Ar trebui să inventez Ziua Internațională de Aruncat tot Balastul.

Posted in zilnice | 2 Comments